Expediţia rusească în Siberia de nord-vest din anii 1499—1501
Expediţia rusească în Siberia de nord-vest din anii 1499—1501
La sfârşitul secolului al XV-lea, voievozii Moscovei — cnezii din Iaroslavl Semion Kurbski şi Piotr Uşatîi (împreună cu voievodul Gavrilov-Brajnik) au întreprins o mare expediţie în Siberia de apus.
Cu acest prilej ei au descoperit partea cea mai înaltă a munţilor Ural şi au fost primii care au stabilit direcţia lor reală „de la o mare la alta”, adică de la nord la sud. Expediţia a început în 1499 şi s-a încheiat după doi ani, în 1501: „Marele cneaz l-a trimis pe Piotr Fiodorovici Uşatîi şi i-a dat (ca ajutoare) mici boieri din Vologda.
Şi au purces două mii de verste până la volokul Pinega, iar aici s-au unit cu dvinenii, cu pinegenii şi cu vajanii. Şi au mers din ziua de Sf. Ilie (20 iulie) pe râul Koloda (Kuloi) 150 de verste de la Oleni brod (Vadul Renilor); pe multe râuri au umblat şi au ajuns pe râul Peciora la cetatea Ustaş”.
Punctul de plecare al expediţiei lui Uşatîi a fost Vologda. De aici el a coborât cu bărcile pe Suhona până la Dvina de nord, iar pe acest râu până la vărsarea ultimului său afluent din dreapta — Pinega.
Pe Pinega Uşatîi a mers în sus până la locul unde acest râu se apropie de izvoarele râului Kuloi — „până la volokul Pinega” — şi a coborât apoi pe Kuloi, care se varsă în golful Mezen din Marea Albă. Pe urmă, a urcat pe râul Mezen şi pe ultimul afluent din dreapta acestuia, Peza, până la izvoare, unde s-a apropiat de cursul superior al Ţilmei, afluent din stânga al Peciorei.
A coborât pe Ţilma până la gurile ei, iar pe Peciora a urcat până la cetatea Ustaş. Nu se ştie precis locul unde se afla această cetate. Probabil că ea era situată în apropierea gurii râului Şciugor (pe paralela de 64° latitudine nordică), unde se termină partea navigabilă a Peciorei.
La Ustaş, cneazul Uşatîi a aşteptat sosirea celorlalte două cete ale cnezilor Semion Feodorovici Kurbski şi Vasili Ivanovici Gavrilov-Brajnik. „Aici au petrecut toamna şi au construit un oraş. Iar de pe râul Peciora voievozii au plecat în ziua Intrării maicii Domnului în biserică (21 noiembrie)… Iar de la Peciora până la Kamen au mers voievozii vreme de două săptămâni.
Şi aici au trecut voievozii — cneazul Piotr şi cneazul Semion — peste Kamen printr-un pas, iară vârful Kamenului nu se vede în nori, iară dacă e vânt norii sunt risipiţi, iară lungimea lui este de la o mare la alta. Şi au ucis voievozii pe Kamen cincizeci de samoiezi şi au prins 200 de reni.
De la Kamen au mers o săptămână până la primul orăşel Liapin; cu totul au mers prin aceste locuri 4.650 de verste… Iar de la Liapin au pornit voievozii pe reni, iar oastea pe sănii trase de câini, şi după ce au luat Liapinul, au cucerit treizeci şi trei de oraşe, au prins o mie nouă dintre cei mai de vază oameni şi au adus cincizeci de cnezi.
Iar Vasili Brajnik a luat opt oraşe şi a prins opt căpetenii de oraşe. Şi au venit la Moscova la domnitor cu toţii, dându-le Dumnezeu sănătate, de ziua cea mare de paşti”.
Fraza „iară lungimea lui este de la o mare la alta” nu poate fi interpretată decât în sensul că lanţul „Kamen” (munţii Ural) se întinde de la marea cea Rece până la marea Chvalissk (marea Caspică); deci, după cum am arătat mai sus, de la nord la sud.
Într-adevăr, voievozii au mers de la vest la est printr-o trecătoare care avea de ambele părţi munţi înalţi şi au ajuns la râul Liapin; pe cursul superior al acestuia, la nord de drumul lor, se ridică cele mai înalte culmi ale Uralului.
În afară de aceasta, în secolul al XV-lea ruşii nu împărţeau marea cea Rece în două bazine diferite, pe care le-ar fi putut considera mări separate, aşa cum facem noi; prin urmare, nu putem crede că „de la o mare la alta” înseamnă de la Marea de apus (Barents) la Marea de răsărit (Kara).
Dar cea mai concludentă dovadă care ne arată că într-adevăr ruşii au descoperit în această perioadă direcţia reală a munţilor „Kamen” ne-o furnizează harta lui Herberstein, întocmită în primul pătrar al secolului al XVI-lea, după izvoare ruseşti. Pe ea figurează pentru prima dată „munţii numiţi Brâul pământului”, care se întind de la nord spre sud, între Peciora şi Obi.
Aşadar, în ultimul pătrar al secolului al XV-lea, ruşii au ajuns pe Irtîş, iar la hotarul secolelor XV—XVI pe cursul inferior al fluviului Obi. Marele cneaz Vasili Ivanovici a fost primul care a adăugat la titlul său pe acela de stăpân al ţinuturilor Obdorsk şi Konda, adică al regiunilor situate pe cursul inferior al fluviului Obi şi pe Konda, afluent al Irtîşului. Posesiunile Moscovei s-au întins dincolo de „Kamen”, care de atunci a început să fie indicat pe hărţi ca un şir muntos meridional.
Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici; în româneşte de: Ion Vlăduţiu şi M. Leicand
