Bartolomeo Diaz şi descoperirea Capului Bunei Speranţe
Bartolomeo Diaz şi descoperirea Capului Bunei Speranţe
Regele João al II-lea al Portugaliei a trimis într-o expediţie spre Africa de SUd două corăbii de război al căror şef a fost Bartolomeo Diaz, iar cârmaci principal a fost numit unul din cei mai experimentaţi navigatori din acea vreme, Pero Alemquer.
Nu s-a păstrat nici o mărturie din care să rezulte că expediţia lui Diaz avea misiunea de a ajunge în India. Mai probabil este că ea trebuia să efectueze explorări la distanţe mari, ale căror rezultate însă erau îndoielnice pentru principalii participanţi.
Nu s-a stabilit nici tipul corăbiilor din expediţia lui Diaz: dacă erau caravele sau „corăbii rotunde” mai stabile, deşi nu atât de rapide, în construcţia cărora portughezii au realizat mari succese pe timpul lui João al II-lea.
După cum reiese din denumirea lor, portughezii din secolul al XV-lea, deosebeau „corăbiile rotunde” de caravele, în primul rând din pricina construcţiei lor specifice — contururile rotunjite ale corpului navei.
Greementul de bază era pătrat; pânzele pătrate aveau, în timp de acalmie sau când vântul bătea direct dinspre pupă, o poziţie perpendiculară pe chila vasului. Pentru susţinerea lor se foloseau vergi, care, la schimbarea vântului, se puteau roti în jurul catargului împreună cu pânza.
Călătoria pe asemenea corăbii în largul oceanului era mai sigură, ele navigau mai bine în volte, iar în cazul când această manevră dura multă vreme, echipajul nu se istovea în aşa măsură ca pe caravele. Dar, în ceea ce priveşte celelalte condiţii pe care trebuiau să le îndeplinească vasele cu pânze în jurul anului 1490, ele erau totuşi inferioare caravelelor.
Cronologia expediţiei pe mare a lui Diaz nu este destul de limpede, în prezent, majoritatea istoricilor înclină să considere că flotila sa a plecat din Lisabona în august 1487 (iar nu în 1486 cum se credea înainte). Diaz a mers pe drumul obişnuit până la São Jorge da Mina, iar de aici a urmat drumul lui Diogo Cão până în dreptul paralelei de 22° latitudine sudică.
Dincolo de tropicul sudic, el a descoperit un ţărm pustiu şi uşor crestat. Portughezii parcă au pătruns într-o altă lume: ţărmuri golaşe, adesea învăluite în ceaţă, culori şterse — nimic nu semăna cu Africa tropicală. Diaz a aşezat primul său padrão pe malul „Portului mic” (în portugheză Angra Pequena). De aici el a pornit spre sud de-a lungul coastei pustii, care devia tot timpul uşor spre răsărit, dar în apropierea paralelei de 33° latitudine sudică cotea brusc spre vest (în dreptul golfului Sfânta Elena).
În timpul acesta s-a stârnit un vânt puternic. Fiindu-i teamă ca vasele să nu se sfărâme de stânci, Diaz a ieşit în largul oceanului. Vântul s-a transformat în furtună şi portughezii au pierdut din vedere coasta Africii. Furtuna înspăimântătoare zguduia mereu cele două corăbii mici portugheze, mânându-le spre sud (vasul de transport rămăsese în urmă).
Era în luna ianuarie (1488), deci în toiul verii în emisfera sudică, dar valurile deveneau tot mai reci. Când furtuna s-a mai potolit, Diaz a cotit iarăşi spre răsărit. Corăbiile au mers câteva zile în această direcţie, dar ţărmul Africii nu se arăta.
Diaz s-a gândit că a ocolit pesemne extremitatea sudică a Africii. Ca să se convingă de acest lucru, a cotit spre nord. După două-trei zile au apărut în zare nişte munţi, iar apoi un ţărm înalt acoperit cu iarbă verde, care se întindea de la apus spre răsărit (3 februarie 1488).
Portughezii au zărit pe un deal o cireada de vaci şi câţiva păstori aproape goi. Diaz a trimis oameni pe ţărm să ia apă. Păstorii, pe care portughezii i-au luat la început drept negri, au mânat vacile mai departe, ei înşişi rămânând în vârful dealului, strigând şi dând din mâini.
Diaz a lansat în ei o săgeată din archebuză. Un păstor a fost ucis, iar ceilalţi au fugit. Atunci portughezii s-au apropiat de „negrul” ucis şi au văzut că are părul „ca lâna”, dar pielea „de culoarea frunzelor uscate” — era mult mai deschisă decât a negrilor pe care îi întâlniseră pe ţărmurile apusene ale Africii.
Astfel, prin uciderea unui păstor dezarmat a fost marcată prima întâlnire a europenilor cu poporul koi-koin, pe care nu-l cunoscuseră înainte, cu locuitorii băştinaşi ai Africii de sud, pe care mai târziu olandezii i-au numit în batjocură hotentoţi („bâlbâiţi”).
Din acest „Port al păstorilor” (astăzi Mossel), Diaz şi-a condus corăbiile de-a lungul ţărmului drept spre răsărit şi a ajuns până la un golf larg deschis spre ocean (Algoa). De aici coasta cotea lin spre nord-est, în direcţia Indiei. Diaz a ajuns la concluzia, care s-a dovedit justă, că vasele sale au ocolit toată coasta sudică a Africii şi se află în Oceanul Indian, pe care înainte mulţi îl consideraseră o mare închisă. Calea maritimă spre India în jurul Africii fusese descoperită!
Diaz a aşezat pe o insuliţă din golf cel de-al doilea padrão, dar echipajul ambelor corăbii, istovit de îndelungatele peregrinări pe ocean, i-a cerut să se întoarcă în patrie. Temându-se să nu izbucnească o răscoală, Diaz a fost nevoit să cedeze.
El a obţinut însă învoirea echipajului să mai înainteze doar trei zile, s-a încredinţat că ţărmul duce spre nord-est, iar apoi, „cu adâncă mâhnire”, a pornit înapoi. Călătorind spre vest de-a lungul ţărmului, Diaz a descoperit, în regiunea unde înainte fusese prins de furtuna care durase două săptămâni, un cap înaintând mult în mare şi l-a numit Tormentoso („Capul furtunilor”). După ce a aşezat aici cel de-al treilea padrão, Diaz a pornit spre nord şi s-a întors în patrie în decembrie 1488.
La Lisabona, João al II-lea, după ce a ascultat raportul navigatorului, a poruncit să se schimbe denumirea capului Tormentoso în Capul Bunei Speranţe, întrucât descoperirea lui a dat portughezilor speranţa de a ajunge pe mare în India.
Nu s-a păstrat nici un fel de informaţii dacă Diaz sau tovarăşii lui de drum au primit vreo recompensă din partea regelui. Or, Diaz înaintase cu aproape 13° mai la sud decât predecesorul său Diogo Cão, ocolise întregul litoral sudic al Africii, descoperise şi însemnase pe hartă, cu o exactitate uimitoare pentru acea perioadă, o porţiune de coastă înainte necunoscută, având o lungime de peste 2.500 de km.
Totuşi, guvernul portughez nu prea se grăbea, să realizeze „buna speranţă” cu care venise Diaz. S-a văzut că de la Lisabona şi până la capul din sudul Africii trebuiau străbătuţi cel puţin 10.000 de km pe ocean şi era vădit că alte câteva mii de kilometri despart acest cap de India.
Drumul din jurul Africii până în India părea prea lung. A fost nevoie de un eveniment excepţional, pentru ca noul rege portughez să-şi trimită iarăşi corăbiile spre India după zece ani de la întoarcerea lui Diaz. Acest eveniment a fost miraculoasa descoperire a „Indiei” în apus — faptă săvârşită în 1492 de o expediţie spaniolă comandată de genovezul Cristofor Columb.
Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici; în româneşte de: Ion Vlăduţiu şi M. Leicand
