Istoria alfabetului

Istoria alfabetului

Alfabet – cunvânt de origine grecească, venit de la denumirea primelor două litere ale alfabetului grec, alfa şi beta. Desemnează modul de scriere bazat pe transcrierea aceloraşi foneme (sunete articulate) prin aceleaşi semne.

În sens larg, modurile de scriere nu sunt numai alfabete, ci şi pictograme, scrieri silabice, hieroglife, cuneiforme, glife ş.a.

Primul alfabet care s-a păstrat a fost cel al limbii arameice, folosită în Sumer şi Babilon, care folosea drept semne cuneiformele, apărute iniţial ca pictograme, adică reprezentări desenate ale unui obiect sau acţiuni şi devenite mai târziu silabe, apoi litere. Fenicienii au preluat (prin Thautos Biblos) alfabetul proto-canaanit şi l-au răspândit în Mediterana.

Acest alfabet arameic al fost preluat deopotrivă de semiţi şi arabi, fiind asemănător cu alfabetul brahmi, devenit baza scrierii pentru India, Asia de Sud-Est, Tibet, Mongolia. Cadmus, întemeietorul Troiei, fenician (cetatea însăşi se aşeza pe un loc hittit), ar fi răspândit, în sens mitologic, alfabetul.

Legenda reprodusă de Homer, conform căreia Cadmus a aruncat peste cap, în dreptul viitoarei Troia, dinţii balaurului, este simbolul răspândirii literelor alfabetului şi al divergenţelor apărute din cauza diverselor lui forme.

El a fost preluat de greci şi, de la ei, de alfabetul latin (pe care-l folosesc şi românii), chirilic şi copt. În ordine temporală, prima scriere descoperită este cea de la Yonaguni (sit datat 12.000-9000 î.H.), apoi din India şi China (mileniul V-III î.H.).

Diversificarea alfabetelor în Asia Mică a avut loc în mileniul al II-lea î.H. (1500 î.H.). Scrierea s-a făcut iniţial fără a respecta o ordine în câmpul vizual. Au existat scrieri care mergeau circular, de la centru spre margine, ca o spirală, scrieri care foloseau aleatoriu spaţiul de scris (cel egiptean, hittit, incaş, dar acestea nu erau alfabete, ci pictograme care defineau ordinea mesejelor prin înglobarea în cartuşe a unor fragmente). Astăzi alfabetul grec, slav, latin se folosesc în scriere de la sânga la dreapta, cel arab şi semitic de la dreapta la stânga.

Există „alfabete pierdute” (ex. nabatean, etrusc) nedescifrate din cauza puţinătăţii mesajelor rămase ori a lipsei unor texte bilingve, care să permită decodificarea. In sfârşit, trebuie să menţionăm faptul că scrierea alfabetică este numai o parte din modul de comunicare folosit în evoluţia civilizaţiilor omeneşti. V. şi Scriere.

Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor