Anatolia

Anatolia

Anatolia – teritoriu aflat în partea asiatică a Turciei de astăzi, mărginit de estul Mediteranei, Armenia, Iran şi Irak. Numele provine din greaca veche, unde însemna „ţara de la răsărit”.

Există mărturii de viaţă vechi de 300.000 de ani (perioada cavernelor), dar, după revoluţia produsă graţie agriculturii şi vieţii stabile, în Neolitic, există aşezări care au devenit cetăţi-stat: Djarbekir, Tarsus, Mersin, Čatal Hoÿuk ş.a. (mileniile 7-2 î.H.).

Prima unificare politică a Anatoliei a fost înfăptuită de hittiţi (mileniul 2 î.H.), imperiu cu capitala la Hattusha (ale cărei depozite de tăbliţe scrise au fost descoperite nu de mult şi se află la Istambul) şi care a făcut acorduri de război cu Urartu, apoi cu Asiria, Babilonul (800 î.H.), Phrygia, Lydia, Imperiul Persan. Cu hittiţii au luptat deopotrivă egiptenii, grecii vechi, macedonenii şi romanii.

Alexandru Macedon a trecut de hittiţi şi de perşi, înaintând spre estul Asiei şi India. Anatolia a fost cucerită apoi de romani, iar în veacul al III-lea d.H., prin împărţirea lui în două, acolo s-a înstăpânit Bizanţul. În secolul al XI-lea d.H. au apărut turcii selgiucizi, iar la 1453 Constantinopolul, capitala Bizanţului, a fost cucerit de turcii otomani.

În nordul Anatoliei este zona de formare a limbilor indo-europene. Până astăzi Anatolia este una dintre cele mai complexe regiuni sub aspect cultural şi etno-religios.

Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor