Istoria civilizației Arabe

Istoria civilizației Arabe

Arabia – teritoriu locuit de arabi, populaţie fără contur statal precis, definită prin suma vorbitorilor de arabă, cu toate variantele ei. Rădăcina cuvântului, în arabă, înseamnă „locuitor al deşertului” şi, la origini, este vorba despre triburi nomade care trăiau din pastoralism.

Conform Bibliei, arabii sunt ismaeliţi, urmaşi ai lui Ismail, unul din fiii lui Abraham (deci, la origine, provin din Noe. Dacă chestiunea este abordată etnic, atunci se recunosc drept arabi 250 de milioane de locuitori al planetei.

Dacă însă ne referim la Liga Arabă, aceasta admite ca locuitori ai unor ţări arabe (fără diaspora) 300 de milioane de oameni. Centrul de iradiere iniţial a fost Peninsula Arabică, din Mesopotamia (unde sunt pomeniţi în texte din secolul al IX-lea î.H.) până în Siria.

Ei au migrat în timp în toată Asia Mică (Peninsula Arabică), în nordul Africii şi au ajuns, trecând prin Cipru, Sicilia etc. până în sudul Spaniei (secolul al X-lea d.H.). Iradierea s-a produs şi spre estul Asiei, însemnate populaţii arabe existând astăzi în India, China şi Indonezia.

Arabii sunt musulmani sunniţi (îl recunosc pe Iisus ca profet al lui Dumnezeu, însă consideră că după el a apărut un alt profet: Mahommed), dar şi creştini (în Siria, Liban, Palestina, Irak, Iordania, Israel, Egipt, Algeria).

Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor