Bătălia de la Caransebeş – 1788

Bătălia de la Caransebeș

Bătălia de la Caransebeş a reprezentat un episod incipient al Războiului Austro-Turc din perioada 1787 – 1791. Şi un episod hilar, în ciuda dramei a 10 000 de oameni care au murit absolut stupid. Armata Austro-Ungariei, numărând circa 100 000 de soldaţi, şi-a stabilit tabăra în preajma oraşului Caransebeş.

Avangarda armatei, un contingent de husari, a traversat râul Timiş situat în apropiere, pentru a cerceta împrejurimile de prezenţa turcilor otomani. Iscoadele nu au găsit nicio urmă de duşmani, în schimb au dat peste un grup de ţigani, care s-au oferit să le vândă soldaţilor alcool semidistilat.

Călăreţii au achiziţionat băutura şi au început să o consume. La scurt timp, şi un grup de infanterişiti austro-ungari a traversat râul şi, văzând petrecerea în plină desfăşurare, a pretins o porţie din alcool.

Husarii au refuzat, iar ca urmare o ceartă furioasă s-a aprins, culminând cu declanşarea unui foc de puşcă de către un soldat. Imediat, husarii şi infanteria s-au angajat în luptă unii cu ceilalţi. În timpul conflictului, câţiva infanterişti au început să strige, nu se ştie din ce motive, „Turcii! Turci!”.

Husarii au părăsit scena, gândind că atacul armatei otomane avea să se petreacă imediat. Şi o bună parte din infanterie a fugit. Armata Austro-Ungariei era formată din italieni, slavi, austrieci, unguri plus alte minorităţi, care nu îşi înţelegeau reciproc dialectele.

Situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult atunci când ofiţerii austrieci, în încercarea de a restabili ordinea, au strigat „Halt! Halt!”, exclamaţii care au fost confundate de soldaţii necunoscători de limbă germană cu „Allah! Allah!”. Auzind aceasta şi văzând şi cavaleria cum alerga speriată prin tabară, un comandant de trupe a concluzionat că trebuie să fie vorba despre un atac otoman şi a ordonat declanşarea focului de artilerie.

Între timp, întrega tabăra s-a trezit de zgomotul bătăliei şi, în loc să aştepte să vadă care este situaţia, toţi soldaţii au fugit. Trupele rămase trăgeau înspre fiecare umbră, considerând că otomanii sunt peste tot; în realitate, îşi ucideau camarazii de un leat cu ei. Incidentul a escaladat până în punctul în care întreaga armata s-a retras din faţa inamicului imaginar.

După două zile, a sosit şi armata otomană. A avut de “înfruntat” un oraş sinistru, „populat” de cadavrele a aproximativ 10 000 de soldaţi austro-ungari ucişi de camarazii lor de arme.

Sursa: Prof. Cornelia Cucu