Ce este arheologia și cu ce se ocupă?

Arheologia

Arheologia este o disciplină, parte a istoriei după unii, a antropologiei după alţii, care studiază cea mai veche parte a existenţei umane materiale, de obicei prin săpături numite arheologice. O parte deosebită a arheologiei o constituie arheologia maritimă, care stabileşte existenţa siturilor arheologice aflate cândva deasupra nivelului apelor, iar acum subacvatice.

În cadrul arheologiei subacvatice relevăm, pentru amplitudinea culturală şi de civilizaţie a fenomenului, descoperirea – şi alcătuirea unor baze de date – a acelor situri care indică existenţa unui strat de civilizaţie megalitic, foarte vechi, de dinaintea ultimei glaciaţiuni, acoperit astăzi de ape. Este seria de cetăţi numite „Atlantis”, răspândite din Okinawa până în Cuba (Yonaguni, Bimini, lângă Ceylon, la gura de vărsare a fostului fluviu Sarasvati, din India, care se vărsa în Golful Bengal) şi care corespund ca standarde unor cetăţi megalitice rămase pe uscat (delta Amazonului, Stonhenge, piramidele din Serbia, din Egipt, cele incaşe).


Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor – Arheologia