Scaunul ejectabil – invenţia românului Anastase Dragomir

Scaunul ejectabil

Dacă la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX, mulţi entuziaşti ai aviaţiei erau preocupaţi de construcţia avioanelor şi de pilotarea acestora, un tânăr pe nume Anastase Dragomir şi-a concentrat atenţia pe siguranţa aparatelor de zbor şi mai ales a pasagerilor de la bordul lor.

Anastase Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviaţiei. A plecat în Franţa, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici şi-a perfecţionat propriul său sistem pentru salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente. La 3 noiembrie 1928, a înregistrat, în Franţa, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” şi a obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “scaunul ejectabil”.

Această invenţie era “un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană, fiecare pasager având o paraşută proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”.

Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celulă-paraşută să aibă mai multe comenzi, manevrabile de către pilot.

În 1950, Anastase Dragomir a obţinut un nou brevet, românesc, cu nr. 40658, pentru “celula paraşutată”, care consta în folosirea unui spătar curbat de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca în 1959 să înregistreze o altă cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet românesc nr. 41424 din 1960). Ideea românului se va concretiza prin apariţia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.

Sursa: Prof. Cornelia Cucu