Clasificarea vânturilor

Vântul este mișcarea orizontală a aerului de la un ținut cu aer rece și dens (cu presiunea ridicată), către un altul cu aer mai cald și mai rar (cu presiunea joasă).

Clasificarea vânturilor

Pe suprafața Pământului, vânturile au caractere diferite. În unele regiuni ale globului ele bat regulat, iar în altele bat neregulat sau periodic. Mai sunt vânturi care nu se manifestă pe suprafețe întinse; ele au un caracter restrâns, local.

Vânturile regulate sunt acelea care, în tot timpul anului au aceeași direcție și bat cam cu aceeași tărie. Ele aparțin zonei calde.

La ecuator, temperatura fiind mereu ridicată, aerul se încălzește, se rărește și se ridică. Aici nu sunt curenți orizontali de aer care să se simtă sub formă de vânt. De aceea, regiunea aceasta cuprinsă între 5° latitudine nordică si 5° latitudine sudică se numește zona calmelor sau a liniștii ecuatoriale. Există aici curenți de aer de jos în sus (ascendenți).

Pe la tropice, aerul fiind mai dens, începe să se scurgă către zona de presiune mică de la ecuator. Se formează astfel două vânturi regulate, unul la nord și altul la sud de ecuator, numite alizee.

Alizeele bat tot timpul anului cu aceeași intensitate și în aceeași direcție. În emisfera nordică, alizeul de nord bate de la nord-est către sud-vest, iar în cea sudică, alizeul de sud bate de la sud-est către mord-vest. Devierea spre vest a alizeelor se datorează mișcării de rotație a Pământului, care este mai mare spre ecuator.

Alizeele se resimt între 5° și 30° latitudine, atât în emisfera boreală, cât și în cea australă. Ele se lungesc și se scurtează totuși după cum Soarele trece, aparent, în emisfera boreală sau australă. Vara, când Soarele luminează și ăncălzește mai mult emisfera boreală, alizeul bate între 40° și 12° latitudine nordică și între 30° și 5° latitudine sudică, iar în lunile de iarnă, când Soarele luminează și încălzește mai mult emisfera australă, bate între 30° și 5° în emisfera boreală și între 40° și 12° în emisfera australă.

Alizeele care bat dinspre uscat sunt, de obicei, vânturi secetoase. Când bat dinspre ocean și întâlnesc în drum munți, lasă ploi, uneori chiar bogate.

Vânturile neregulate (schimbătoare) sunt acelea care bat neregulat, când dintr-o direcție, când dintr-alta și își schimbă des tăria. Unele vânturi neregulate sunt reci, altele calde.

Unele vânturi neregulate bat dominant dintr-o direcție. Așa sunt vânturile de vest. Ele bat, după cum le arată numele, dinspre vest.

Vânturile de vest suflă destul de des într-o zonă cuprinsă între 40° și 60°, atât în emisfera boreală cât și în cea australă. Venind dinspre ocean, ele aduc ploi bogate pe coastele de vest ale continentelor (America, Europa).

În România, ca vânt neregulat amintim Crivățul, care suflă mai mult din nord-est, mai ales iarna, când aduce ger și uneori viscolește zăpada.

Vânturile periodice bat un timp dintr-o direcție, iar în alt timp în direcția contrară. Ele se nasc din cauze diferențelor mari de temperatură și presiune atmosferică, care se formează între uscat și apă. În categoria vânturilor periodice intră musonii și brizele.

Musonii sunt cele mai însemnate vânturi periodice; bat mai mult dinspre Oceanul Indian și Oceanul Pacific, către sudul și estul Asiei. Aceste vânturi se formează astfel: în Asia, în timpul verii, din aprilie până în octombrie, podișurile centrale se încălzesc foarte mult și apare un puternic centru de presiune joasă; ăn același timp, pe Oceanul Indian și Oceanul Pacific se formează centre de presiune mai ridicată (pentru că apa este mai rece decât uscatul). Se pornește astfel un vânt rece care bate spre Asia de Sud si Est. Acesta este musonul de vară, care aduce ploi bogate pentru că vine dinspre ocean încărcat cu mulți vapori de apă. Musonul de vară este ajutat de alizeul emisferei, unde acum este iarnă.

Din octombrie până în aprilie fiind iarnă, podișurile din Asia Centrală se răcesc puternic, formându-se un centru de presiune maximă, de unde aerul dens se îndreaptă spre Oceanul Indian și Oceanul Pacific (care sunt mai calde și deci pe ele sunt centre de presiune mai mică). Acest vânt care bate contrar musonului de vară este musonul de iarnă. El este vânt secetos pentru că, bătând dinspre uscat spre ocean nu este încărcat cu vapori de apă (vezi imaginea de mai sus). Deci, cauza principală a formării musonilor este întinderea mare a uscatului asiatic și a apei Oceanelor Indian și Pacific. Încălzirea deosebită a uscatului și a apei, iarna și vara, fac ca aceste vânturi să bată, fiecare, câte 6 luni în sens invers.

Musoni se mai întâlnesc și în alte regiuni ale globului, unde se găsesccondiții asemănătoare (coasta estică a Africii, nord-estul Australiei etc.).

În octombrie și în aprilie, când se schimbă direcția musonilor, se produc furtuni periculoase numite cicloni. Aceste vânturi dărâmă tot ce întâlnesc în cale, ridică valurile mărilor și inundă satele și orașele din apropierea țărmurilor. Cei mai pustiitori cicloni se întâlnesc în sudul și estul Asiei și în Insulele Antile din Oceanul Atlantic.

Brizele marine. Pe țărmurile mărilor și oceanelor bat niște vânturi care se schimbă de la zi la noapte. Ziua bat de la mare la uscat, iar noaptea de la uscat la mare. La noi, pe litoralul Mării Negre, brizele bat vara, iar în ținuturile calde bat tot timpul anului.

Brizele de munte sunt tot vânturi periodice. Dimineața, aerul rece și greu din văile umbrite urcă spre piscurile însorite, unde aerul încălzit s-a rărit. Seara, dimpotrivă, dinspre vârfurile care s-au răcit imediat după apus, aerul greu coboară spre văile cu aer mai cald. De aceea se simte seara un miros de rășină, adus de briza dinspre pădurile de brad de pe înălțimi.

Vânturile locale bat numai într-o anumită regiune, deci pe o suprafață mai mică; de aceea se și numesc vânturi locale. Așa este, în România, Vântul Mare, care bate mai mult primăvara, dinspre Munții Făgăraș spre Podișul Transilvaniei. Este un vânt cald, care topește zăpada.

Sursa: Gheorghe Teodorescu și Nicoleta Ionesci, Manual Geografie – Editura didactică și pedagogică – Clasificarea vânturilor