Marea Britanie
Marea Britanie sau Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord este un stat insular în Europa Apuseană care se întinde pe o suprafață totală de 243 610 km² și care cuprinde patru regiuni ce au particularități geografice, istorice, economice și etnografice proprii: Anglia, Scoția, Țara Galilor (Walves) și Irlanda de Nord. Marea Britanie este despărțită de continent de Marea Mânecii și Marea Nordului, iar de Irlanda, de marea cu același nume.
Țărmurile sunt foarte crestate, când înalte și tăiate în calcar, când joase, nisipoase, întrerupte de estuare adânci.
Condiții naturale
Pământul britanic este o îmbinare de munți vechi, tociți și din câmpii fluviale litorale.
Partea nordică (Scoția) este alcătuită din munți vechi, cu aspect de podiș, despărțiți prin depresiunea Canalului Caledonian. Aici se găsește cel mai înalt vârf din Marea Britanie.
Câmpiile ocupă suprafețe reduse spre sud, după care urmează o zonă muntoasă.
În regiunile de mijloc și sud (Anglia) se continuă zona munților vechi, erodați, bogați în cărbuni superiori și polimetale.
Dealurile și câmpiile au o extindere mai mare, spre sud și sud-estul regiunii.
În vest (Țara Galilor) predomină munții vechi. În sudul lor se găsesc importante resurse de cărbuni superiori.
Relieful Irlandei de Nord este – de asemenea – alcătuit din munți vechi, de mică altitudine și din câmpii înguste.
Resursele subsolului. Marea Britanie are importante rezerve de cărbuni superiori, minereuri de fier, sare, caolin; în cantități mai mici se găsesc resurse de metale neferoase. În regiunile Mării Nordului au fost descoperite bogate zăcăminte de gaze naturale și petrol. Producția sa de petrol satisface necesarul de consum intern.
Clima
Marea Britanie are o climă temperat-continentală, influențată de vânturile de vest și de curentul cald al Atlanticului de Nord. Iernile sunt blânde, verile moderate, iar precipitațiile cad tot timpul anului. Zăpezile sunt mai frecvente în zonele nordice (Scoția).
Un fenomen caracteristic îl constituie cețurile, care, amestecate cu fumul din centrele industriale, formează așa-zisul „smog” foarte dăunător pentru sănătatea oamenilor. Astăzi, mai ales în Londra, smogul a dispărut datorită măsurilor de protecție a mediului înconjurător.
Apele
Ca urmare a precipitațiilor bogate, apele curgătoare sunt numeroase, însă scurte, cu un debit bogat tot timpul anului, fiind legate între ele printr-o rețea deasă de canaluri.
Cel mai însemnat fluviu din Marea Britanie trece prin Londra (Tamisa) și se varsă în Marea Nordului printr-un larg estuar. Pe el, în timpul fluxului, pot pătrunde vase oceanice până la Londra. În Golful Bristol se varsă fluviul Severn.
Râurile nu îngheață iarna și au o mare însemnătate pentru navigații, fiind legate prin canaluri. Unele lacuri sunt de natură tectonică, altele de origine glaciară, mai numeroase în Scoția și Irlanda de Nord.
Vegetația
Pădurile au fost tăiate aproape complet, rămânând doar pâlcuri sub formă de parcuri. Este una dintre țările cel mai puțin împădurite din Europa. În schimb, se găsesc pășuni întinse cu ierburi suculente.
Populația și principalele orașe din Marea Britanie
Marea Britanie are o populație numeroasă de circa 63.181.775. Cea mai mare parte a locuitorilor o formează englezii. Alături de ei trăiesc: scoțienii, galezii, irlandezii.
Marea Britanie are o densitate foarte mare a populației și unul dintre cele mai ridicate procente de urbanizare din lume. Mai mult de 4/5 din populație trăiește în orașe.
Londra este unul dintre importantele centre economice, politice și culturale ale lumii. Industria concentrează circa 50% din populația orașului și este mult diversificată. Londra este cunoscută și prin numeroasele sale muzee (British Museum), școli superioare, teatre (Covent Garden), săli de concerte, parcuri (Hyde Park), cartiere de vile etc.
Alte orașe mari sunt: Birmingham, Manchester, Glasgow (cel mai mare oraș din Scoția), Liverpool, Newcastle și Cardiff.
Economia
Regatul Unit are astăzi a cincea cea mai mare economie a lumi și a doua din Europa după Germania. Banca Angliei este banca centrală a Regatului Unit și este responsabilă cu emisia de bancnote și monede ale monedei naționale, lira sterlină.
Sectorul serviciilor formează circa 79% din PIB. Londra este unul dintre cele trei „centre de comandă” ale economiei globale (alături de New York City și Tokyo), este cel mai mare centru financiar al lumii alături de New York, și are cel mai mare PIB al unui oraș din Europa. Turismul este foarte important pentru economia britanică; cu peste 27 de milioane de turiști sosiți în 2004, Marea Britanie se afla pe locul al șaselea între destinațiile turistice din lume, iar Londra are cel mai mare număr de vizitatori internaționali din toate orașele lumii. Industriile creative reprezintă 7% GVA în 2005 și au crescut în medie cu 6% pe an între 1997 și 2005.
Industria automobilistică este o parte importantă a producției Regatului Unit, îm cadrul căreia lucrează circa 800.000 de oameni. Industria aerospațială este a doua sau a treia din lume, în funcție de metoda de calcul, și produce circa 30 de miliarde de lire. O altă industrie importantă este industria farmaceutică care joacă un rol important în economia Britanică, țara aflându-se pe locul al treilea în lume ca cheltuieli cu cercetarea farmaceutică.
Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standarde europene, producând circa 60% din necesarul de alimente cu mai puțin de 1,6% din forța de muncă. Circa două treimi din producție este dedicată animalelor, și o treime culturii plantelor. Este bogată și în mai multe resurse naturale, inclusiv cărbune, petrol, gaze naturale, staniu, calcar, minereu de fier, sare, argilă, cretă, gips, plumb, siliciu și mult teren arabil.
Transporturi
O rețea radială de drumuri totalizează 46.632 km de șosele principale, 3.477 km de autostrăzi.
Regatul Unit are o rețea feroviară de 16.116 km în Marea Britanie și 302 km în Irlanda de Nord.
În 2017, aeroporturile Regatului Unit au deservit un total de 287,5 milioane de pasageri. Cele mai mari trei aeroporturi sunt: London Heathrow, Gatwick și London Stansted.
Sursa: Manual Geografie VII – Editura didactică și pedagogică București 1986 – Marea Britanie