America Latină la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

America Latină la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

După scuturarea dominației spaniole, cucerirea independenței și desființarea sclaviei, economia celor 20 de state ale Americii Latine a cunoscut o oarecare înviorare. S-a intensificat exploatarea minieră și s-au înființat fabrici de prelucrare a produselor agricole și animaliere. S-a înviorat comerțul extern. Baza economiei a continuat să fie agricultura și creșterea animalelor. Starea de înapoiere se datora faptului că se mințineau marile latifundii, erau dese frământări interne, războaie interamericane și o dependență de capitalul străin: englez, german și, mai ales, nord-american.

Mexicul

Încă din anul 1824, Mexicul s-a proclamat Republică federativă, având în frunte un președinte și un Parlament cu două camere.

Progresul Mexicului a fost înfrânt însă de amestecul străin; astfel, Statele Unite i-au impus războiul din 1846-1848, după care California, Texasul și Noul Mexic au trecut la S.U.A. Cel care a reorganizat Mexicul a fost președintele Benito Juarez (1861-1872); el a suspendat plata datoriilor externe și a făcut o serie de reforme cerute de popor. S-au opus Franța și Anglia, care au debarcat trupe și au vrut să transforme Mexicul în colonie. Dar forțele populare au izbutit să alunge armatele străine în 1867.

Țăranii s-au răsculat deseori pentru împărțirea marilor domenii particulare și bisericești. Cea mai de seamă răscoală a fost condusă de Emiliano Zapata.

Pe baza marilor sale bogății miniere: aur, argint, cupru, petrol, Mexicul și-a creat o industrie proprie. Economia sa era însă dependentă, în mare măsură, de capitalul nord-american.

Argentina

După procmalarea independeței (1817) și Argentina a trecut printr-o perioadă de frământări interne. Constituția adoptată în anul 1853 orgniza țara ca Republică federală, condusă de un președinte ales pe 6 ani și un Parlament bicameral.

Între anii 1868-1880 s-au înfăptuit reforme care au contribuit la înflorirea economică și culturală a țării. Ramura principală a economiei era agricultura și creșterea animalelor. Cultivau grâu, porumb, viță de vie etc. Industria cuprindea fabrici alimentare, textile și de pielărie. Exporta în țările europene mari cantități de cereale, vite, conserve, piei, lână, vinuri. Rolul principal în economia Argentinei îl avea capitalul englez.

Brazilia

Brazilia și-a păstrat conducerea monarhică și după cucerirea independenței (1822). Mișcarea republicană s-a lărgit însă, și în anul 1889 împăratul Petro al II-lea a fost detronat. Prin Constituția din 1891, Brazilia devenea o Republică federativă, cu un președinte și un Parlament bicameral.

Dispunând de mari zăcăminte de fier, huilă, aur, argint, în Brazilia s-a dezvoltat, cu capital străin, german și nord-american, industria extractivă și metalurgică. Economia Braziliei era, în general, o economie agrară producătoare de cafea, cacao, trestie de zahăr, tutun, bumbac, grâu, porumb și arbori de cauciuc. Menținerea marilor latifundii, cele mai întinse din lume, împiedica dezvoltarea agriculturii și a economiei braziliei.

În urma unor răscoale, Cuba a intrat în sfera de influență a S.U.A., care a declarat război Spaniei și a proclamat această insulă Republică independentă. Dar, după câțiva ani, nord-americanii s-au instalat în Cuba, răpindu-i libertatea economică și politică.

Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – America Latină sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX