Mișcarea muncitorească la sfîrșitul sec. XIX, începutul sec. XX

Mișcarea muncitorească internațională

Formarea partidelor politice ale clasei muncitoare

Trecerea capitalismului, la sfârșitul secolului al XIX-lea, la noul său stadiu de dezvoltare, imperialismul, a determinat creșterea contradicțiilor dintre burghezie și proletariat.

Setea de câștig a marii burghezii, dominația monopolurilor au înăsprit condițiile de viață ale muncitorilor; orele de muncă au sporit, salariile au ajuns adesea necorespunzătoare, amenzile și reținerile din salarii, sub diferite pretexte, ca și concedierile forțate au devenit un sistem. Acestea erau grele lovituri date muncitorilor pentru a asigura profituri cât mai mari monopoliștilor.

Suferințele muncitorilor au intensificat răspândirea ideilor revoluționare marxiste, au sporit combativitatea revoluționară a muncitorilor și capacitatea lor de organizare.

În aceste condiții, pentru a-și apăra interesele, proletariatul și-a creat prtide politice proprii. Așa s-au înființat partidele socialiste-muncitorești din Germania (1875), Franța (1879), S.U.A. (1876), Italia (1885), Austro-Ungaria (1888), Bulgaria (1891), România (1893), P.M.S.D.R. în Rusia (1893) etc.

Crearea și activitatea Internațională a II-a

În activitatea lor ideologică și politică, partidele socialiste simțeau nevoia unui for internațional îndrumător, a unui organ care să facă legătura între ele, să dezbată și să stabilească liniile generale de orientare în mișcarea socialistă internațională.

În iulie 1889, când muncitorii francezi sărbătoreau o sută de ani de la cucerirea Bastiliei, s-a întrunit la Paris Congresul socialist internațional. Președinte de onoare a fost Friedrich Engels. Congresul a hotărât înființarea Internaționalei a II-a și, în amintirea jertefelor de la Chicago din 1886, sărbătorirea zilei de 1 mai, ca zi a solidarității internaționale a muncitorilor.

Până la primul război mondial, Internaționala a II-a a desfășurat o activitate largă de propagare a ideilor socialiste, de apărare a intereselor maselor muncitorești și ale tuturor popoarelor.

În congresele sale, a dezbătut problema căilor și metodelor de luptă a proletariatului pentru cucerirea puterii; a demascat și combătut politica imperialistă și militară a marilor puteri, războaiele și lupta pentru împărțirea și reîmpărțirea lumii în sfere de influență; a condamnat politica de contropire colonială, ca și politica de asuprire națională practicată de imperiile multinaționale.

Prezența socialiștilor români în mișcarea muncitorească internațională

Internaționalismul consecvent al mășcării muncitorești din România s-a manifestat prin participarea activă la întrunirile socialiste și muncitorești internaționale, prin ajutorarea muncitorimii din alte țăr etc. Astfel, socialiștii români au participat la Congresul de formare a Internaționalei a II-a din 1889 și la toate congresele acesteia, contribuind la dezbaterile și hotărârile luate.

Așa, de exemplu, la propunerea delegației române, s-a discutat pentru prima dată necesitatea alianței muncitorimii cu țărănimea în revoluția proletară. Socialiștii români au avut legături cu partidele socialiste din Balcani; în 1915 s-a organizat chiar un congres al acestora la București.

Organizațiile muncitorești din România i-au ajutat pe emigranții ruși să transmită, prin țara noastră, materiale de propagandă revoluționară în Rusia. În 1905 au convins guvernul României să acorde azil politic marinarilor revoluționari de pe vasul „Potemkin” etc.

Apariția imperialismului, Răspândirea ideilor leniniste în România

La început, activitatea ideologică a Internaționalei a II-a a fost îndrumată de Fr. Engels. După moartea acestuia (1895), partidele socialiste și congresele Internaționalei a II-a au alunecat treptat spre oportunism, adică, în activitatea lor, înlocuiau lupta revoluționară cu lupta parlamentară, lăsând muncitorilor iluzia că pot cuceri puterea politică și se pot elibera și fără revoluție.

V.I. Lenin, care a participat la congresele Internaționalei a II-a și avea o bogată experiență revoluționară, a combătut oportunismul și a apărat tezele revoluționare marxiste. În lucrările sale, Lenin a aplicat marxismul la noile condiții ale imperialismului.

Ținând seama de experiența revoluționară și de noile cuceriri științifice, el a îmbogățit învățătura marxistă cu idei noi privind Partidul Comunist, revoluția proletară, dictatura proletariatului, alianța muncitorească-țărănească și a indicat căile construirii socialismului. În 1903 a creat Partidul Comunist (bolșevic).

Astfel a apărut leninismul, care s-a răspândit, cu repeziciune, la sânul socialiștilor revoluționari din toate țările. Metodele noi de luptă – bolșevice – ca greva politică generală, insurecția armată, au fost însușite și folosite de cele mai înaintate detașamente ale muncitorimii. Leninismul s-a răspândit și în România.

Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Mișcarea muncitorească la sfîrșitul sec. XIX, începutul sec. XX