Epoca străveche (preistoria)

Epoca străveche (preistoria) sau a societății primitive este cea mai îndelungată epocă din istoria omenirii, durata ei întrecând de sute de ori aceea a tuturor celorlalte epoci luate împreună.

Ea începe odată cu apariția omului și se încheie cu împărțirea societății în clase antagoniste și cu formarea statului. Deoarece pentru cea mai mare parte a acestei epoci izvoarele istorice scrise lipsesc, ea mai este numită, în lucrările de specialitate, și preistorie.

Progresul societății omenești a fost extrem de lent în prima parte a epocii străvechi. De la apariția lor pe pământ, oamenii au avut nevoie de peste două milioane de ani pentru a trece de la o economie bazată pe cules, vânătoare și pescuit, la cultivarea plantelor și domesticirea animalelor. În tot acest răstimp, omul n-a folosit decât unelte de piatră cioplită, de lemn și de os.

Caracteristicile societății primitive

De la început, din pricina slăbiciunii lor fizice în comparație cu unele animale și din cauza caracterului rudimentar al uneltelor, oamenii au fost obligați să trăiască în grupuri și să-și câștige hrana prin eforturi colective.

Câtă vreme ei își însușeau numai produsele naturii, culegând fructe, ierburi și rădăcini, vânând și pescuind, nu putea fi vorba de existența proprietății private: hrana se dobândea în comun și se împărțea între toți membrii comunității.

Dar și mai târziu, când oamenii încep să cultive pământul și să crească animale, principalele mijloace de producție – în primul rând pământul arabil, pășunile și pădurile – rămân proprietatea comună (obștească). De aici și numele de comună primitivă dat modului de organizare socială din această epocă.

Absența proprietății private și necesitatea ca oamenii să-și unească eforturile în vederea agonisirii traiului au făcut ca exploatarea omului de către om să fie necunoscută și ca relațiile de producție să fie relații de colaborare și întrajutorare. Proprietatea obștească și relațiile de colaborare și ajutor reciproc între membrii comunităților umane constituie principalele trăsături caracteristice ale orânduirii comunei primitive.

Desigur, în cursul unei epoci atât de îndelungate formele de organizare a societății au progresat, devenind din ce în ce mai complexe. Primele comunități erau foarte puțin organizate: oamenii trăiau în cete (hoarde), asemenea anumitor specii de animale.

Treptat, se naște ideea de rudenie; un grup de oameni înrudiți formează acum o gintă, iar din unirea a două sau mai multe ginți ia naștere tribul. Existența căsătoriei pe grupe (un grup întreg de bărbați erau soții unui grup de femei) făcea ca dintre părinți numai mama să fie cunoscută cu siguranță; în mod firesc, rudenia se socotea în linia feminină, după mamă, ginta fiind deci matriliniară sau maternă.

Abia mult mai târziu, când rolul bărbatului în producție devine precumpănitor și când căsătoria pe grupe nu se mai practică, rudenia începe să se socotească pe linie paternă: este epoca patriarhatului (de la cuvintele pater = tată și arche = autoritate, putere) și a ginții patriarhale.

Periodizarea epocii străvechii (preistorice)

Lipsa izvoarelor scrise face ca epoca străveche să ne fie cunoscută aproape numai datorită izvoarelor arheologice; este motivul pentru care tocmai aceste izvoare stau la baza periodizării istoriei societății primitive. Principalul criteriu folosit pentru periodizare îl constituie materiile prime care au servit la confecționarea uneltelor și progresele tehnicii de făurire a acestora.

Timp îndelungat, tehnica făuririi uneltelor a constat în cioplirea unei pietre prin lovituri aplicate cu alta. De la acest străvechi procedeu se trage și numele primei epoci din istoria omenirii: paleoliticul (în grecește palaios = vechi și lithos = piatră), epoca veche a pietrei.

Urmează o epocă relativ scurtă, mezoliticul sau epoca mijlocie a pietrei (în grecește mesos = mijlociu), care face trecerea spre epoca nouă a pietrei – neoliticul (în grecește neos = nou). Această epocă își datorează numele apariției unei tehnici mai avansate de prelucrare a pietrei: șlefuirea, cu ajutorul căreia se realizează unelte mai productive.

Încă din neolitic oamenii învață să prelucreze metalul și anume cuprul (arama). Când obiectele de cupru se înmulțesc și apar chiar unelte din acest metal, care se folosesc alături de uneltele de piatră, societatea omenească pășește într-o epocă nouă: eneoliticul (în latinește aeneus = de aramă), urmată de o scurtă perioadă de trecere spre epoca propriu-zisă a metalelor.

Aceasta cuprinde epoca bronzului și epoca fierului, ultima împărțită, la rândul ei, în două trepte: prima vârstă a fierului și a doua vârstă a fierului; aceasta din urmă încheie istoria societății (comunei) primitive.

Specialiștii au reușit să stabilească și durata aproximativă, în ani, a diferitelor epoci și perioade ale istoriei străvechi.

Periodizarea arheologică expusă mai sus are meritul de a înfățișa progresul uneltelor, elementul cel mai dinamic al dezvoltării societății. Dar ea prezintă neajunsul de a nu spune nimic despre modul de organizare a societății, despre relațiile dintre oameni. S-a simțit, de aceea, nevoia alcătuirii unei periodizări social-economice, care să oglindească tocmai dezvoltarea acestor relații.

Din acest punct de vedere, cea dintâi perioadă din istoria omenirii este aceea a cetei primitive, care corespunde cu începuturile paleoliticului. Apoi se formează gințile și triburile, adică ia naștere comuna primitivă propriu-zisă, caracterizată prin gințile matriliniare; ea dăinuie în tot restul epocii pietrei.

Odată cu epoca metalelor, ginta matriliniară va fi înlocuită de ginta patriarhală. În cadrul patriarhatului începe destrămarea relațiilor de comună primitivă și, către sfârșitul epocii fierului, se vor forma clasele sociale antagoniste și va lua naștere statul.

Periodizarea arheologică și periodizarea social-economică se întregesc una pe alta. Pentru înțelegerea epocii străvechi din istoria omenirii este nevoie ca amândouă să fie bine cunoscute.

Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Epoca străveche (preistoria)