Relieful periglaciar

Ce este relieful periglaciar?

Relieful periglaciar se regăsește în zonele reci, unde zăpada ce cade anual este puțină și spulberată de vânt, precum și la contactul dintre zona climatică polară și cea temperată, unde vara zăpada se poate topi. Limita de la care relieful periglaciar începe coincide obișnuit cu limita pădurii și în cadrul ei se dezvoltă tundra.

Cea mai mare importanță ca proces morfologic o au înghețul și dezghețul apei din sol și din roci, care provoacă o puternică dezagregare. Solul de la suprafață poate să înghețe și să se dezghețe de la noapte la zi (ciclul diurn) sau să se dezghețe numai vara (ciclul sezonier), pe când solul mai adânc poate rămâne permanent înghețat. În acest caz se formează o structură cu două straturi: pergelisolul, stratul înghețat permanent, ce poate atinge grosimi de la câțiva metri până la 100-600 m (în Siberia) și molisolul, situat deasupra pergelisolului, ce poate avea o grosime de la câțiva decimetri la 7 m; acesta capătă vara caracter de strat de noroi sau tundră mlăștinoasă, în care se găsește și pietriș.

Acțiunea zăpezii se numește nivație; ea declanșează avalanșe, pe pantele mari, care, dacă se repetă anual, dezvoltă culoare de avalanșe al căror început se află într-un bazin cu aspect torențial, numit circ sau pâlnie nivală; pietrișul transportat cu avalanșa se depune în morena nivală.

Vântul, încărcat cu nisip, cu zăpadă și cristaline de gheață, șlefuiesc porțiunile rămase mai înalte, creând forme ciudate, denumite babe, ciuperci, sfincși etc.; acțiunea sa se cheamă colizație.

Sursa: Editura Didactică și Pedagogică București – Geografie Fizică Generală şi Geologie, clasa a IX-a, 1988 – Relieful periglaciar