Relieful petrografic și relieful structural

Relieful petrografic

Relieful petrografic reprezintă un ansamblu de forme create de agenţii externi pe anumite tipuri de roci în funcţie de proprietăţile acestora.

Relieful petrografic în general, ca și influențele rocilor asupra modelării rezultă din anumite proprietăți ale rocilor în raport cu eroziunea (duritate, impermeabilitate etc.).

a) Carstul sau relieful calcaros este cel mai reprezentativ în acest sens. Calcarul este o rocă dură față de eroziunea mecanică, dar este dizolvabil de către apa încărcată cu CO₂. Fiind traversat de multe crăpături, numite diaclaze, apa pătrunde în interiorul său și peste tot unde poate circula creează peșteri, iar la suprafață doline, respectiv niște excavațiuni rotunjite. Pe pereții peșterilor se depun țurțuri de calcar, ce poartă numele de stalactite (cei de pe tavan) și stalagmite (cei de pe podea) sau forme cu aspect de draperii.

b) Reliefurile sculptate în conglomerate seamănă cu cele din Ciucaș și Ceahlău sau cu Babele din Bucegi. Stratele mai bine cimentate sunt erodate mai greu și rămân ca niște polițe sau ca niște pălării de ciupercă (babe).

c) Pe argilele marne apar alunecări și „pământuri rele” (ravane dispuse una lângă alta); pe loess se dezvoltă forme de tasare (crovuri, găvane și padine) și de sufoziune; în nisipuri sunt specifice văile extrem de largi și adesea fără apă, versanții foarte lini și interfluviile ușor ondulate și cu dune.

d) Relieful de pe rocile cristaline (granite, șisturi cristaline). Rocile respective sunt dure și au un caracter masiv (nu sunt stratificate), dar sunt traversate adesea de multe falii pe care s-au instalat unele văi. Tipul de relief în aceste roci este în funcție de altitudinea regiunii și de climă. În zonele joase apar masive mici, cu relief neted și șters; aici se face simțită dezagregarea lentă care dă naștere unor blocuri suprapuse, adesea rotunjite.

Relieful structural

Relieful structural reprezintă un ansamblu de forme distincte pe care agenţii externi le creează pe diferite tipuri de structuri geologice.

Structurile orizontale dau forme simetrice, tabulare

Într-o structură orizontală, unde strate dure alternează cu altele moi, eroziunea va crea o serie de trepte simetrice, dispuse astfel: pe stratele dure se vor forma terase structurale, iar la capetele lor, abrupturi; pe stratele moi sub aceste abrupturi se vor forma suprafețe cu pante mai line. Între văi, interfluviile sunt netede, formând platouri sau suprafețe structurale. Când adâncimea văilor, în astfel de platouri, depășește 1000 m, văile se numesc canioane (ex. canionul Colorado).

Cuestele și văile subsecvente

Structurile monoclinale, caracterizate prin strate ușor înclinate, expun eroziunii, atât pe versanți cât și mai ales pe interfluvii, o alternanță de state dure și moi. În felul acesta, rețeaua hidrografică se va putea adapta mai bine la structură, urmând fie direcția înclinării stratelor (în acest caz se formează văi consecvente), fie perpendicular pe ea, la contactul dintre un strat dur și unul moale (văi subsecvente). Văile subsecvente sunt și asimetrice, având un versant lin, ce se suprapune pe suprafața unui strat dur, și altul abrupt care retează (în capete) o suită de strate dure și moi. Între văile subsecvente vecine apar interfluvii de asemenea asimetrice, denumite cueste. În România apar frecvent cueste în podișurile Moldovei și Transilvaniei.

Relieful în structurile cutate

Partea ridicată a unor strate cutate poartă numele de anticlinal; acesta impune în relief o culme de anticlinal. Partea coborâtă se numește sinclinal; pe ea se instalează un râu și creează vale de sinclinal. Uneori, însă, eroziunea torențială atacă cu putere interiorul anticlinalului și creează o excavațiune alungită care se numește butonieră. Prin alungirea și adâncirea acestui torent, butoniera se poate transforma într-o vale de anticlinal; ea captează apa văii de sinclinal; în acest caz se formează o inversiune de relief; porțiuni din fosta vale de sinclinal se pot transforma în sinclinale suspendate.

Structurile faliate se impun prin horsturi și grabene

Faliile care traversează anumite structuri se dispun adesea ca un cadrilaj de linii perpendiculare, care delimitează blocurile rămase nefaliate. Mișcările tectonice ridică unele dintre blocurile respective și le transformă în masive montane, denumite horsturi. Blocurile coborâte pe falii formează de obicei depresiuni alungite sau culoare tectonice, numite grabene (exemple: culoarul Timiș-Cerna, depresiunea Vad-Borod, grabenul din estul Africii, Marea Moartă etc.).

Roca și structura sunt factori pasivi ai morfogenezei

Din cele mai de sus a rezultat că nici tipurile de roci și nici structurile geologice nu reprezintă agenți care să dispună de o forță prin care să se sculpteze relief. Modelarea se face tot prin acțiunea agenților externi; în schimb, fiecare tip de rocă și fiecare tip de structură „reacționează” în mod pasiv, dar foarte diferențiat, la aceste acțiuni: o rocă se erodează repede, alta încet, alta se dizolvă, o structură impune trepte, alta cueste etc. De aceea, roca și structura se mai numesc și factori pasivi ai genezei reliefului (morfogenezei).

Sursa: Editura Didactică și Pedagogică București – Geografie Fizică Generală şi Geologie, clasa a IX-a, 1988 – Relieful petrografic și relieful structural