Scoica lighean

Scoica lighean

Ne-am obişnuit cu imaginea măruntelor scoici de pe litoralul Mării Negre, din care facem coliere sau cu care ornamentăm cutiuţe ori rame pentru fotografii.

Rareori câte un pieptănuş sau câte o midie ori stridie se apropie de mărimea podului palmei. Şi totuşi, în Oceanul Indian trăiesc nişte scoici uriaşe, numite Tridacna gigas sau scoica-lighean.

Cochilia lor, cu diametrul de 1-1,8 m, de culoare alb-murdar, are şanţuri şi coaste pronunţate şi pe margini neregulat ondulate şi ascuţite. Soicile au o greutate de 100-250 kg, din care numai 10-15 kg reprezintă greutatea animalului propriu-zis.

Aceste scoici uriaşe trăiesc în bună tovărăşie cu nişte plante unicelulare, numite în ştiinţă alge zooxanthele, pe care le adăpostesc în spaţiile intracelulare ale mantalei.

Sub acest acoperământ semitransparent, asemănător cu sticla mată, algele găsesc o protecţie perfectă împotriva razelor solare prea puternice.

Ca să asigure lumina necesară fotosintezei algelor găzduite în ţesuturile mai profunde, unde razele străbat cu mai multă greutate, soica este înzestrată cu un ingenios mecanism optic.

Tridacnele reprezintă un adevărat pericol pentru culegătorii de perle.

Dacă întâmplător piciorul nimereşte între valvele deschise ale scoicii, acestea se închid brusc, imobilizându-l pe scafandru Populaţiile indigene folosesc cochiliile bombate ale acestor scoici, ca şi sculul broaştelor ţestoase, drept vase, ligheane, copăiţe de scăldat copiii.

Datorită dimensiunilor impresionante, valvele de tridacne sunt folosite de asemenea ca bazine cu apă sfinţită în catedralele catolice.

Două valve aparţinând unei tridacne uriaşe (1,5 m diametru) sunt expuse în sălile Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris