Itinerariile probabile urmate de Marco Polo în Asia
Itinerariile probabile urmate de Marco Polo în Asia
În 1271, pe când avea doar 17 ani, Marco Polo împreuna cu tatal si unchiul sau au plecat în Palestina. Cea de-a doua calatorie, în timpul careia au strabatut de la apus spre rasarit întreaga Asie, au început-o în toamna anului 1271, pornind din Aca, de unde au trecut în orasul Ayas de pe tarmul golfului Iskenderun (Alexandreta).
Apoi, au traversat partea centrala a Asiei mici si podisul Armeniei, de unde au cotit spre sud, în Kurdistan, si — pe valea Tigrului, prin Mosul si Bagdad — au coborât pâna la Basra.
Dupa toate probabilitatile venetienii s-au îndreptat catre nord, spre Tebriz, iar apoi au traversat Iranul în directia sud-est, prin Kerman, pâna la Ormuz, sperând sa ajunga pe mare în India, iar de acolo în China. Dar corabiile pe care le-au vazut la Ormuz li s-au parut prea subrede; ei s-au întors la Kerman si au strabatut drumul greu direct spre nord, prin desertul Deste-Lut pâna în orasul Kaien.
De acolo au ajuns, pe un drum ramas neclarificat, în orasul Balh. Înaintând spre rasarit, de-a lungul versantului sudic al muntilor Hinducus, calatorii au patruns în Badahsanul Afgan — o regiune muntoasa de mare altitudine — si au ajuns la poalele Pamirului. În „Cartea” sa, Marco Polo face o descriere scurta, dar deosebit de exacta, a Pamirului si a vaii Alai.
Cotind spre nord-est, venetienii au coborât pâna în oaza Kasgar, iar apoi au ocolit pe la sud desertul Takla-Makan. Ei au înaintat cu acest prilej de la o oaza la alta de-a lungul versantului nord-vestic al lanturilor muntoase ale Tibetului, pâna la varsarea râului Cercen.
De acolo au trecut printr-o regiune nisipoasa (Kumtag) si, mergând de la un put la altul, au ajuns în valea râului Sulehe, în oaza Saciu, unde Niccoló si Maffeo Polo mai fusesera înainte. Din Saciu, prin tara tangutilor (tibetani din nord-est), calatorii au ajuns în orasul Ganciu (Cianie), situat pe cursul superior al râului Heihe — Edzin-Gol, de-a lungul portiunilor apusene ale Marelui zid chinezesc, ajungând uneori chiar în imediata apropiere a acestui zid.
La Ganciu, venetienii au stat un an întreg, din motive care nu se cunosc — „pentru treburi despre care nu merita sa vorbim”. Este posibil ca tocmai în aceasta perioada Marco Polo sa fi vizitat orasul Karakorum, punctul cel mai nordic pe care l-a atins. Tot ce spune Marco Polo despre Asia de nord se bazeaza, nu pe observatii personale, ci pe relatarile altora.
Din Ganciu venetienii au pornit mai departe, spre sud-est, prin „marea regiune a tangutilor, unde sunt multe regate”, ajungând în orasul Sinin.
Ultima portiune a drumului lui Polo — de la orasul Sinin pâna la resedinta provizorie a marelui han — „Klemenfu”, care se afla la nord de Hanbalîk (Pekin) si la rasarit de Kalgan, — urma mai întâi valea cursului mijlociu al fluviului Huang He, iar apoi trecea prin stepa.
Ramâne inexplicabil cum s-a putut întâmpla ca nici pe aceasta portiune a drumului si nici pe cele precedente, de-a lungul granitelor Chinei de rasarit, Marco Polo, care avea un puternic simt de observatie, n-a zarit Marele zid chinezesc.
Împreuna cu tatal si unchiul sau, Marco a stat în China timp de peste 15 ani (aproximativ în perioada 1275 — 1290). Fiind în slujba marelui han, el a traversat, dupa cât se pare, de câteva ori China de rasarit în diferite directii.
Calatoriile prin China nu prezentau pe atunci nici un fel de dificultati, mai ales pentru curierii lui Hubilai, care avea un serviciu de comunicatii excelent organizat — posta calare si pedestra (prin curieri rapizi).
Dupa „Cartea” lui Marco Polo se pot stabili relativ precis numai doua din principalele sale itinerarii prin China, ambele pornind din Hanbalîk. Unul din drumuri — cel de rasarit — mergea de-a lungul zonei de litoral drept spre sud prin tarile „Katai” (China de nord) si „Manzi” (China centrala si de sud) spre „maretul oras Kinsai” (Hanciu) si spre „orasul mare si de vaza Zeitun” (Tiuanciu); celalalt drum ducea catre sud-vest, în Tibetul rasaritean si în regiunile învecinate cu acesta.
Orasul Hanciu, pe care venetianul îl descrie cu entuziasm sub numele denaturat de Kinsai, era situat la sud de gurile unui mare fluviu chinez si era într-adevar, în evul mediu, unul dintre cele mai mari orase din China si din întreaga lume. Dar descrierea exagerata a Kinsaiului cu cele „douasprezece mii de poduri de piatra” a stârnit, fireste, neîncrederea unora dintre contemporani fata de „Milione”; astfel îsi poreclisera venetienii concetateanul, probabil pentru pasiunea lui de a exagera.
Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici
