Nituirea
Pentru realizarea imbinarii nituite tablele se gauresc, in prealabil, pe masini, de gaurit sau de stantat. Pentru ca sa existe o coincidenta perfecta a gaurilor din table in momentul asamblarii, este recomandabil, daca este posibil, ca gaurirea sa se execute simultan in ambele piese.
Diametrul gaurilor se executa cu putin mai mare decat cel al tijei nitului.
In momentul asamblarii, piesele se centreaza prin introducerea din loc in loc a cate unui surub de centrare.
Dupa pozitionarea pieselor se introduce nitul in gaura si se strang piesele cu ajutorul unei scule denumite tragator. Formarea capului de inchidere al nitului se obtine cu ajutorul unei scule speciale, denumita capuitor sau buterola, prin lovire. Atat la operatia de tragere cat si in timpul formarii capului de inchidere, capul initial se sprijina pe o alta scula, denumita contracapuitor sau contrabuterola.
Capul de inchidere se formeaza la rece pentru nituri cu diametrul sub 8-10 mm si la cald pentru diametre mai mari.
Lovirea capuitorului se face mecanizat, folosindu-se ciocane pneumatice de mana sau prese nituite, actionate pneumatic, hidraulic sau mecanic.
Eventualele defecte produse la nituire pot fi: cap de inchidere insuficient de mare, cap de inchidere deplasat, deteriorarea suprafetelor pieselor, lipsa de coaxialitate, strangere insuficienta, cap de inchidere cu bavura etc. Aceste defecte se datoresc unor cauze diverse, cum ar fi: dimensiuni necorespunzatoare ale nitului, forte prea mari sau prea mici utilizate la deformare, pregatirea insuficient de ingrijita a pieselor, utilizarea unor scule de dimensiuni nepotrivite sau uzate etc.
Autor: Tehnologia asamblarilor si montajului (I. Gheorghe, M. Voicu, I Paraschiv)
Sursa foto: softedu.eu