Asamblari cu conuri

Asamblarile cu conuri isi datoresc raspandirea datorita proprietatilor lor de a se autocentra. In plus, aceste imbinari pot asigura si o buna etansare.

Daca unghiul conului este mic (conicitate 1:20 sau mai mica) imbinarea poate transmite si momente insemnate, datorita autoblocarii pieselor asamblate.

In general, imbinarea se realizeaza prin introducerea unei piese cu o portiune conica intr-o alta piesa prevazuta cu o gaura conica, ambele piese avand aceeasi conicitate.

Principala problema pe care o ridica realizarea unei imbinari cu con consta in verificarea portiunilor conice ale piselor ce se asambleaza. O eventuala neconcordanta a conicitatilor pieselor duce la slabirea imbinarii si la nesigurarea etanseitatii. Controlul se poate face cu ajutorul verificatoarelor: calibre pentru bucsele conice si sabloane pentru conuri exterioare. O metoda de control simpla si foarte raspandita consta in vopsirea conului cu albastru de Berlin, frecat cu ulei mineral si vaselina, formand un strat de 1-2 um grosime si ducand la o eroare maxima a unghiului de circa 24″, ceea ce nu depaseste limitele admise chiar in cazul unei precizii normale. Intrucat continuitateastratului de vopsea se apreciaza cu ochiul liber, este bine ca la imbinarile precise, controlul sa fie completat si cu utilizarea sabloanelor si a calibrelor.

Daca in urma controlului se constata ca apar mici nepotriviri intre conicitatile pieselor, se poate elimina defectul printr-o rodare a pieselor. Nepotrivirile importante se inlatura prin prelucrarea mecanica a uneia din piese (daca este posibil) sau prin inlocuirea uneia sau a ambelor piese.

In cazul in care imbinarea se realizeaza prin strangere, introducerea unei piese in cealalta se face prin presarea sau prin lovirea cu ajutorul unui dispozitiv la care efectul loviturii se obtine in urma caderii unei greutati ce cade de la o anumita inaltime.

Autor: Tehnologia asamblarii si montajului (I. Gheorghe, M. Voicu, I Paraschiv)