Greutăţile întâmpinate de Cristofor Columb după mutarea în Spania

Greutăţile întâmpinate de Cristofor Columb după mutarea în Spania

Istoricii spanioli afirmă că, refuzând serviciile prea costisitoare ale lui Columb, regele Portugaliei s-a hotărât, totuşi, să profite de planul lui. El a trimis în taină o corabie spre apus de insulele Capului Verde, dar marinarii portughezi s-au întors în patrie fără nici un rezultat.

Secretul acestei călătorii a fost divulgat şi Columb a părăsit Portugalia cu gândul de a-şi propune planul regilor spanioli. Cu puţin timp înainte, soţia sa Filippa murise şi Columb l-a luat cu el pe fiul său Diego. Potrivit versiunii tradiţionale, Columb a sosit în 1485 în micul port Palos din Andaluzia, situat în dreptul golfului Cadiz, aflând adăpost în apropiere de Palos, la mânăstirea Rabida.

Stareţul mânăstirii s-a interesat de proiectul lui şi l-a trimis la alţi călugări influenţi, care l-au recomandat celor mai bogaţi granzi din Castilia, printre care şi ducelui Medinaceli. Aceste recomandări au constituit o greşeală politică şi n-au făcut decât să-i dăuneze lui Columb.

Isabella nu avea câtuşi de puţin intenţia de a îngădui o acţiune care, în caz de reuşită, ar fi îmbogăţit pe adversarii ei politici — marii feudali — şi ar fi contribuit la creşterea influenţei lor politice. Ducele Medinaceli a cerut Isabellei să-i aprobe organizarea expediţiei pe socoteala sa.

Regina l-a chemat pe Columb la curte (mai 1486) şi, după ce a ascultat propunerile lui, a poruncit ca ele să fie examinate de o comisie specială. Fără să-l refuze hotărât pe duce, regina a căutat să tergiverseze rezolvarea problemei. În timpul acestor tratative, Columb a trăit pe socoteala ducelui.

Comisia alcătuită din călugări şi curteni, sub preşedinţia confesorului reginei, a respins propunerea abia după patru ani (în jurul anului 1490). Concluziile comisiei nu au ajuns până la noi. dar dacă ar fi să dăm crezare biografilor lui Columb din secolul al XVI-lea, ele cuprindeau argumentele cele mai absurde, însă nu tăgăduiau sfericitatea pământului.

Aceasta se datora faptului că Ia sfârşitul secolului al XV-lea, nici un cleric cu pretenţii de învăţat nu ar fi îndrăznit să tăgăduiască acest adevăr. Dimpotrivă, biserica catolică se străduia atunci să împace teoria sfericităţii pământului cu biblia, căci negarea directă a unui adevăr susţinut de „însuşi” Aristotel şi cunoscut în întreaga lume putea să dăuneze prestigiului ei care şi aşa era zdruncinat.

În anii 1487—1488 Columb primea un ajutor bănesc de la vistierie, dar lucrurile n-au făcut nici un pas înainte atât timp cât regii au fost ocupaţi cu războiul. În schimb, el a găsit un nou sprijin, cel mai de nădejde. Cu ajutorul protectorilor săi clerici el a stabilit legături cu marii financiari spanioli. Aceasta a fost calea cea mai potrivită şi ea l-a dus pe Columb la victorie.

Pentru Columb, concluziile negative ale comisiei — oricare ar fi fost motivele după care s-a călăuzit — au însemnat fireşte o lovitură grea. Totuşi, regele şi regina încă nu-şi spuseseră ultimul cuvânt. În aceşti ani, Cristofor Columb a încercat prin fratele său Bartolomeo să propună proiectul său Angliei şi Franţei.

Potrivit unei versiuni, regele Angliei ar fi afirmat că „învăţatul Columb clădeşte castele pe nisip”, iar după o altă versiune, el ar fi acceptat proiectul când era însă prea târziu. În Franţa, în schimb, Bartolomeo a găsit protectori influenţi, printre care şi pe sora mai mare a regelui. În 1491 Columb apare din nou la mânăstirea Rabida.

Stareţul mânăstirii, care avea legături strânse atât cu curtea regală cât şi cu neguţătorii şi armatorii din Andaluzia, l-a sprijinit pe Columb în demersurile sale. Prin intermediul lui, Columb face cunoştinţă cu Martin Alonso Pinzon, un navigator experimentat şi armator influent din Palos. În acelaşi timp se întăresc legăturile lui Columb cu funcţionarii superiori de la camerele de conturi din Castilia şi Aragon şi cu neguţătorii şi bancherii din Sevilla.

În noiembrie sau în decembrie 1491, Columb obţine o nouă audienţă la regină şi îşi face apariţia în tabăra de lângă zidurile Granadei asediate. Aici proiectul său este examinat din nou de o comisie de experţi din care, în afară de teologi şi cosmografi, fac parte jurişti de seamă. Şi de data aceasta el a fost respins, întrucât pretenţiile formulate de Columb au fost considerate exagerate.

Regele şi regina s-au declarat de acord cu hotărârea comisiei şi, curând după căderea Granadei, Columb a părăsit curtea spaniolă, plecând în Franţa. În momentul în care Columb părăsea Granada, la Isabella s-a înfăţişat Luis Santangel, conducătorul unei mari case comerciale şi cel mai apropiat sfetnic financiar al regelui şi reginei.

El a convins-o să accepte proiectul, făgăduindu-i să-i împrumute banii necesari pentru echiparea expediţiei. Un poliţist a fost trimis după Columb. El l-a ajuns la câţiva kilometri de Granada şi l-a adus înapoi la curte.

Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici; în româneşte de: Ion Vlăduţiu şi M. Leicand