Limba aramaică
Limba aramaică
Limba aramaică este limba semitică a fencienilor şi vechilor evrei. La fel ca toate limbile vechi, în aramaică (atestată cu 3000 de ani î.H.) se scriau doar consoanele, vocalele fiind interpretabile. Această neînţelegere a şi dus la legenda Turnului Babel.
Este şi limba Talmudului. Aramaica a fost prima limbă cu alfabet fonetic şi scriere. A folosit un alfabet provenit din scrierea cuneiformă, a fost limba administraţiei pentru popoarele Asiei Mici (graţie puterii Asiriei în zonă şi înlocuind astfel akkadiana), până în secolul al VI-lea, la cucerirea arabă.
Stă la originea tuturor alfabetelor moderne: grec, latin, slav. Legenda fenicianului Cadmus care a întemeiat Troia aruncând peste cap dinţii balaurului, este legenda transmiterii literelor alfabetului aramaic. Balaurul avea, în imaginarul colectiv al lumilor vechi, puteri magice: era dragonul la chinezi şi semnul distinctiv a numeroase societăţi secrete europene până în Evul Mediu.
Cavaleri ai Ordinului Dragonului, ordin de luptă antiotomană cu sediul la Viena, au fost Iancu de Hunedoara, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu. Dar puţini fac legătura cu civilizaţia aramaică, deşi urmaşii Troiei, întemeiată de Cadmus, au fost chiar fondatorii Romei, iar dragonul figura şi pe scuturile de luptă ale romanilor, ca şi ale grecilor antici.
Au derivat din ea limbile vorbite în Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Rusia, Iran, Irak, Israel, Liban, Siria, Turcia. În antichitate a fost vorbită şi de nabateeni, iar acum mai este şi limba cultului mandean din Siria. Diaspora vorbitorilor de aramaică a dus această limbă, încă din perioada antică, în nordul Africii şi sud-vestul Europei. V. Cadmus, Dragonul.
Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor