Regele Arganthonios

Arganthonios

Regele Arganthonios

Regele Arganthonios (n. 630 – d. 550 î.H) – cel mai important dintre regii cetăţii Tartessos, aflată în sud-estul Spaniei de azi, deşi numeroşi alţi regi ai cetăţii au purtat acest nume.

De fapt acesta pare să fie un supranume, în etruscă arcnti însemna argint, sud-estul iberic fiind foarte bogat în acest metal, după cum poate aminti şi de Arghishti, regele din Urartu.

Herodot descrie domnia regelui Arganthonios – el compara Tartessos cu Atlantis prin rafinamentul civilizaţiei – peste un ţinut care cuprindea Andaluzia de azi şi o parte din Valencia.

A fost înfrânt de cartaginezi (adică de fenicieni). Limba tartessienilor era una izolată, nu aparţinea nici unei familii cunoscute (cuvinte din această limbă au fost transcrise şi s-au păstrat mai ales graţie fenicienilor şi grecilor) şi astăzi este dispărută.


Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor