Explorarile lui Bartolomeo Diaz (1451 – 1500)
Bartolomeo Diaz (1451 – 1500)
Daca ar exista o expresie care sa il defineasca cel mai bine pe portughezul Bartolomeo Diaz (Bartolomeu Dias), aceasta ar fi, cu siguranta, „deschizatorul de drumuri”. Numai gandindu-ne la faptul ca Vasco da Gama, Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, ca sa numim doar cativa dintre cei mai cunoscuti exploratori ai vremii, i-au folosit hartile si insemnarile in expeditiile lor, ne putem da seama de importanta pe care Diaz a avut-o in descoperirile care i-au urmat.
Expeditia intreprinsa de Bartolomeo Diaz intre 1487 si 1488 a fost una secreta pentru o lunga perioada de timp, si asta pentru ca scopul ei principal era acela de a descoperi o cale maritima catre India, prin sudul Africii… un deziderat indraznet daca avem in vedere faptul ca atat musulmanii, cat si Venetia acelor vremuri, detineau monopulul comertului cu Asia. In cele 16 luni cat a durat temerara sa calatorie, portughezul a strabatut peste 8000 de kilometri pe mare, cartografiind aproximativ 2030 de kilometri de coasta africana inca necunoscuta. El este cel care a descris pentru prima oara o intalnire cu nativii sud-africani si tot el are meritul de a fi atins pentru prima data Capul Bunei Sperante (pe care il numise atunci Cabo das Tormentas – Capul Furtunilor). Chiar daca nu si-a implinit niciodata visul, acela de a ajunge in India, Bartolomeo Diaz este considerat primul european care a strabatut sudul Africii si care a demonstrat ca Oceanul Indian nu este doar o mare inchisa, asa cum se crezuse pana atunci. Nevoit sa se intoarca din drum din cauza unei epidemii de scorbut si a unei posibile revolte a echipajului, Diaz spera la o a doua calatorie care sa il duca, de acea data, pana in Indii. Visul i-a fost destramat 9 ani mai tarziu, in 1497, atunci cand un alt portughez, Vasco da Gama, era numit de casa regala portugheza sa conduca urmatoarea expeditie. Folosind hartile realizate de Diaz, da Gama atingea la 20 mai 1498 atat de ravnita destinatie.
Sursa: Ionut Popescu – Topuri Geografice – Bartolomeo Diaz