Calmarul de sticla


calmarul de sticla

Calmarul de sticla Teuthowenia pellucida este o vietuitoare fascinanta, pe care putini cercetatori au norocul sa il observe in mediul sau natural. Este un cefalopod (inrudit cu sepiile si caracatitele) care populeaza etajul abisal al Oceanului Planetar. Puii sai traiesc in ape de suprafata dar, odata ce calmarul de sticla se maturizeaza, migreaza spre apele adanci, unde traieste in intuneric absolut pana la sfarsitul zilelor, adaptat perfect la presiunea enorma din acele locuri. Dupa cum certifica si denumirea data de primii scafandri care l-au scos la suprafata pentru cercetari, calmarul de sticla este printre cele mai transparente vietati ale oceanelor.

Daca rudele sale din familia Cranchiidae pot atinge si lungimi de 3 metri, micul Teuthowenia pellucida are doar cativa centimetri la maturitate. Singurul organ intern vizibil in trupul sau transparent este glanda digestiva, organ echivalent ficatului vertebratelor. Calmarii de sticla au organe bioluminiscente situate in apropierea ochilor si poseda capacitatea de a se rula intr-o minge transparenta, deplasandu-se astfel mai usor in curentii de apa. Ca mai toate vietatile abisale, calmarii de sticla sunt pradatori de temut pentru pestii mici cu care impart adancurile inghetate si reci ale oceanelor.

Sursa: Descopera.ro / Ionut Popescu – Carte: Topuri Geografice

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.