Tehnologia asamblarii arcurilor


In general, arcurile pot fi considerate ca fiind piese simple - de exemplu, arcurile elicoidale, spirale, lama etc. - sau ansambluri compuse din mai multe piese, ca, de exemplu, arcurile in foi.

In primul caz, notiunea de asamblare se refera la montarea arcului in subansamblul din care face parte, iar in cel de-al doilea, pe de o parte, la asamblarea arcului ca ansamblu distinct, iar pe de alta parte, la montarea lui in ansamblul general (masina, aparat, dispozitiv).

Unele arcuri, ca, de exemplu, cele lama sau bara de torsiune, precum si unele arcuri elicoidale nu ridica probleme deosebite la asamblare. Se va avea grija totusi sa se verifice functionarea subansamblului, urmarindu-se ca arcul sa-si poata executa cursa de lucru si sa realizeze forta necesara.

1. Montarea arcurilor elicoidale

Arcurile elicoidale, care sunt cele mai raspandite in practica, se monteaza, in general, usor, fara a fi nevoie de dispozitive speciale. Exista situatii in care arcul se monteaza cu o anumita strangere, astfel incat el sa fie capabil sa transmita in continuare o forta de o anumita valoare.

montarea arcurilor elicoidale

2. Asamblarea arcurilor in foi

Arcurile in foi, fiind alcatuite din mai multe elemente, necesita ele insele o asamblare preliminara, dupa care se monteaza in ansamblul general din care fac parte.

In vederea asamblarii, fiecare foaie se unge cu vaselina sau vaselina grafita, pentru a se micsora frecarea in timpul functionarii arcului. Apoi, se ia foaia principala si se aseaza pe bancul de lucru, peste care se monteaza una sau doua foi principale de intarire, dupa care urmeaza foi de lungimi din ce in ce mai scurte, numite foi secundare. Ulterior, se introduce un surub (bulonul central) sau un nit (stiftul arcului) in gaura din mijlocul foilor. Datorita acestei fixari, foile de arc se pot aseza strans unele peste altele.

Se monteaza apoi bridele, care au rolul de a impiedica deplasarea laterala a foilor. Suruburile bridelor trebuie bine stranse, totusi, urechile bridelor nu trebuie sa apese prea mult marginile laterale ale foilor, deoarece bridele pot fi smulse din loc si deplasate, in special la arcurile folosite la automobile, tractoare, vagoane etc.

Bridele utilizate la asamblarea arcurilor sau forma de U sau de U modificat.

Montarea arcului din ansamblul din care face parte se realizeaza prin prinderea lui cu bride si suruburi. Prin intermediul foii principale, capetele arcurilor din foi se prind de caroserie, articulat sau nearticulat.

3. Montarea altor tipuri de arcuri

Pentru montarea altor tipuri de arcuri sunt necesare, de la caz la caz, care au ca principal scop comprimarea sau intinderea arcului in vederea arcului in vederea prinderii capetelor sale pe piesele invecinate.

Arcurile elicoidale de tractiune se monteaza usor, prin intinderea arcului cu mana - pentru arcurile mici - sau cu parghii - pentru arcurile mari. Se va urmari ca, in timpul functionarii, fortele aplicate sa se gaseasca pe directia axei arcului, iar arcul sa nu se frece de piesele invecinate, ceea ce ar duce la uzarea si distrugerea lor.

Arcurile spirale-plane se monteaza ceva mai greu, deoarece ele se pot introduce in casete numai in stare stransa. Daca marimea arcului nu permite strangerea lui cu mana, se vor utiliza manivele pentru aplicarea momentului necesar strangerii.

Ca o masura de protectie a muncii cu caracter general, se va avea grija ca, in timpul montarii, arcurile sa fie bine prinse, altfel, sub actiunea fortelor dezvoltate prin solicitarea lor, ele pot iesi din dispozitive sau locasurile lor, provocand lovituri sau taieturi grave.

Autor: Tehnologia asamblarii si montajului (I. Gheorghe, M. Voicu, I Paraschiv)

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.