Rodajul produselor asamblate


Dupa terminarea asamblarii subansamblurilor importante (de exemplu, cutiile de viteza ale automobilelor sau ale masinilor-unelte) sau a ansamblurilor, acestea se supun rodarii.

Rodajul are ca scop netezirea si ajustarea reciproca a suprafetelor in contact ale pieselor subansamblurilor sau ale ansamblurilor, in timpul functionarii acestora sub sarcini reduse. Rodajul se executa pe standuri speciale, in timp bine determinat, parcurgandu-se un ciclu de lucru care consta in functionarea agregatului sa sarcini si viteze reduse, urmata de cresterea lor treptata, in conditii speciale de ungere.

Modul si conditiile de efectuare a rodajului sunt hotaratoare pentru comportarea ulterioara a agrgatului sub aspectul duratei de viata si al performantelor realizate.

Prin rodaj se realizeaza o netezire a suprafetelor pieselor in contact, o uniformitate a jocurilor si o diminuare a efectului unor imperfectiuni de ordin tehnologic.

In perioada de rodaj se recomanda a se folosi uleiuri mai fluide decat la functionarea ulterioara, eventual cu adezivi, pentru a se micsora pericolul si a se elimina mai usor caldura produsa datorita frecarilor.

Intrucat in perioada rodajului se produc aschii fine de metal, pentru indepartarea lor este necesara schimbarea uleiului la perioade scurte.

In functie de marimea, felul si tipul ansamblului, rodajul poate dura cateva ore sau cateva zile.

In decursul rodajului se urmareste modul de functionare a tuturor elementelor componente ale agregatului, comportarea imbinarilor si, in special, a acelora care au piese aflate in miscare, precum si mentinerea etansarilor.

Daca se constata ca imbinarile mobile se incalzesc in mod exagerat sau produc zgomote si vibratii puternice, masina se opreste imediat si se porneste numai dupa inlaturarea defectiunii aparute.

Temperatura partilor mobile si a uleiului constituie un indice pretios pentru aprecierea modului in care decurge rodajul. Ea se masoara cu termometre speciale, amplasate in baia de ulei sau in locurile mai importante (lagare, langa angranaje etc.).

Atunci cand rodajul decurge normal, temperatura creste la un maximum dupa care scade incet, pana la o valoare care se mentine stabila la 30 … 50 grade celsius deasupra temperaturii mediului ambiant. Pentru o urmarire eficienta a temparaturii se ridica diagrame ce oglindesc evolutia temperaturii in timp.

Incarcarea masinii in timpul rodajului se face in mod progresiv. La inceput, masina functioneaza cu o turatie, redusa, de circa 30 – 40% din turatia maxima, dupa care turatia este crescuta treptat pana ce, la sfarsitul perioadei de rodaj, atinge valoarea maxima, la care se mentine timp de 1/2 – 1h.

Daca totul decurge normal, functionarea masinii fiind linistita, iar temperatura se mentine neschimbata, rodajul este considerat satisfacator, terminat si se trece la etapele urmatoare de incercare, receptie, si reglare definitiva a masinii.

Eficacitatea rodajului si reducerea duratei lui sunt probleme economice de o deosebita importanta, fapt pentru care se cauta rezolvarea lor, prin utilizarea unor solutii noi de efectuare a rodajului.

Astfel, in uleiul utilizat de rodaj se introduc diferite substante – sapunuri metalice protectoare (acizi grasi, glicerina, sulf), grafit si chiar pulberi abrazive fine – care accelereaza rodajul si ii maresc eficienta.

O metoda moderna consta in aplicarea rodajului chimic prin adaugarea lecitinei in ulei (lecitina este o substanta naturala fosforata alcatuita din acid fosforic, glicerina si acizi grasi). Rodajul chimic aplicat motoarelor de tractor a dat rezultate de o mare eficacitate economica.

Rodajul produsului asamblat, efectuat la intreprinderea producatoare, constituie numai o parte din rodajul necesar ansamblului respectiv. Restul rodajului se efectueaza la beneficiar si consta din functionarea utilajului la sarcini minime un anumit timp, dupa care incarcarea este sporita pregresiv.

Autor: Tehnologia asamblarii si montajului (I. Gheorghe, M. Voicu, I Paraschiv)

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: