Au existat oare si navigatii precolumbiene in sens invers?

Istoria navigatiei a inregistrat nenumarate cazuri de navigatie fortuita din cele doua Americi peste intinderile Pacificului sau ale Atlanticului. Unul dintre acestea este si cazul indienilor daruiti in anul 62 i.e.n. de regele boetilor proconsulului roman al Galiei, Quintus Metellus Celer. Ei fusesera adusi de o furtuna - dupa cum relateaza istoricul roman Cornelius Nepos - din largul marii. Descrierea lor coincide din punct de vedere tipologic cu cea a unor piei rosii din preriile nord-americane. In 1153 o furtuna a depus pe tarmul german, la Lubeck, o canoe cu piei rosii originari "dintr-o tara bogata in peste". Recent s-a dovedit ca marele Inca Tupa sau Tupac Yupanqui (1450 - 1485), tentat de cele ce i-au raportat "navigatori-calatori peste mari", a construit o flota de 400 de plute (de balsa), pe care s-a imbarcat cu un intreg alai de insotitori si a pornit peste Pacific intr-o calatorie de circa noua luni de zile. Ei au ajuns pana in actuala insula Mangareva (Polinezia), de unde s-au reintors cu prizonieri dintre localnici, cu aur, argint, un tron de bronz si o mandibula de cal (animalul nu exista in Peru). Trofeele au stat expuse intr-un templu din Cuzco pana in secolul al XVI-lea, la sosirea spaniolilor. In era noastra (pana in 1800) s-au semnalat cel putin 25 de cazuri de navigatii transoceanice fortuite. Una dintre ele - dealtfel celebra - a adus in anul 1510 un tanar american viu pe tarmul provinciei franceze Maine. In 1509 si inca cu trei ani mai inainte, o canoe cu eschimosi ajunsese pana la Rouen pe Sena.