Organele genitale feminine


Organele genitale feminine

Organele genitale feminine

Organele genitale feminine se împart după situația lor în organe genitale externe și interne.

Organele genitale externe – sunt așezate în partea dinainte și de jos a trunchiului, unde se află vulva care are forma unei despicături orientate antero-posterior (dinainte-înapoi). Ea reprezintă deschiderea în afara organelor genitale.

Vulva este formată din formațiunile labiale, alcătuite din buzele mari și buzele mici.

Buzele mari (labiile mari) sunt pliuri cutaneo-mucoase ovoidale, alungite, prezentând o față externă cutanată acoperită cu pereți și o față internă mucoasă, care conține numeroase glande sebacee a căror secreție formează smegma vulvară.

Labiile mari se reunesc la cele două extremități formând o comisură anterioară și una posterioară. Comisura anterioară, mai puțin evidentă, se continuă cu o proeminență rotunjită acoperită cu păr care poartă numele de muntele pubian (al lui Venus).

Comisura posterioară, mai evidentă, poartă numele de furculita și este separată de anus printr-o distanță de 2-3 cm.

Buzele mici (labiile mici), situate în interiorul celor mari, sunt reprezentate de două pliuri cutanate fine cu aspect de mucoasă. Fețele lor interne sunt în raport intim închizând intrarea în vagin.

Extremitățile lor anterioare participă la formarea frâului și capișonului clitoridian, iar extremitățile posterioare formează gropița naviculară.

organele genitale feminine e1348236066357

Spațiul interlabial, este despicătura în formă de pâlnie dintre buzele mici și are dimensiuni variabile după cum este vorba de o femeie care a născut sau nu. La baza acestei pâlnii se află următoarele elemente:

– vestibulul de formă triunghiulară, mărginit lateral de buzele mici și anterior de clitoris (vârful triunghiului);
– meatul urinar situat la aproximativ un centimetru sub clitoris, la mijlocul bazei triunghiului vestibular, reprezentând punctul terminal al căilor urinare, locul de unde se produce eliminarea urinii în timpul actului micțional (de urinare);
– orificiul inferior al vaginului diferă după cum este vorba de o virgină, de o nulipară sau multipară; la virgina, orificiul inferior al vaginului este închis parțial de o membrană – himenul – a cărei grosime, rezistență și formă, variază de la subiect la subiect; se descriu mai multe forme de himen: semilunar, cu franjuri, bilobat, biperforat, ciuruit, etc.

Aparatul erectil este reprezentat printr-un organ median – clitorisul – și două organe laterale – bulbii vaginului.
– Clitorisul de formă cilindrică, are două rădăcini subțiate (corpii cavernoși) care se inseră pe oasele bazinului. Prin unirea celor două rădăcini ia naștere corpul clitoridian care se termină printr-o extremitate proeminentă ce poartă numele de gland. Clitorisului i se poate descrie o porțiune situată profund și o porțiune liberă acoperită de preput.
– Bulbii vaginului sunt două formațiuni erectibile care înconjoară uretra și intrarea în vagin. Ei corespund corpului cavernos al uretrei masculine.

Glandele anexe ale vulvei sunt:

– Glandele lui Skene în număr de două, ale căror orificii se deschid de o parte și de alta a meatului uretral.
– Glandele uretrale și periuretrale, dispuse în rânduri liniare în lungul uretrei , au semnificația glandelor prostatice masculine.
– Glandele Bartholin, care au ca omolog la sexul masculin glandele lui Cooper, sunt situate de o parte și de altă a extremității posterioare a vaginului. Canalul lor excretor se deschide în șanțul himeno-labial.

Organele genitale interne – sunt așezate într-un loc bine ferit al corpului, în bazin, tocmai datorită misiunii lor importante de ocrotire a dezvoltării viitoarei ființe umane în timpul sarcinii. Ele sunt apărate de pereții osoși ai bazinului și ocrotite prin țesuturi despărțitoare de comunicare cu rectul, posterior, și cu vezica urinară, anterior, surse posibile de infecție prin conținutul lor în produse de excreție.

organele genitale interne e1348236173970

Organele genitale interne se compun din:

1. Vagin care este un conduct musculo-membranos, extensibil și elastic, având rol în desfășurarea actului sexual (copulație) și servind drept canal de trecere a făcutului și anexelor sale în timpul nașterii. Dimensiunile vaginului variază în funcție de vârstă, viața sexuală și de faptul dacă femeia a născut sau nu.

Are o direcție oblică de jos în sus și dinainte-înapoi, o lungime de aproximativ 10-12 cm. Cavitatea vaginală este de fapt cavitate virtuală, pereții săi fiind în mod normal în contact unul cu celălalt. În drumul său ascendent spre colul uterin, pe care se inseră extremitatea lui superioară, vaginul străbate o serie de planuri musculare care închid bazinul în partea de jos a trunchiului.

Mușchii din această regiune constituie planșeul pelvi-perineal și sunt susținătorii vaginului și în bună parte a tuturor organelor bazinului.

Suprafața interioară prezintă pe toată întinderea sa o serie de pliuri transversale, care pornesc de o parte și alta a unor coloane longitudinale situate pe peretele anterior și posterior al vaginului. Aceste cute au rol în mărirea suprafeței vaginului, servind la extensibilitatea lui și la menținerea lichidului spermatic depus în vagin.

Întreaga suprafață internă este acoperită de o mucoasă alcătuită din mai multe straturi de celule. Aspectul ei se modifică în raport cu diferitele perioade biologice ale femeii și cu fazele ciclului menstrual, fiind hormono-dependentă.

Subțire la fetiță și la femeia în menopauză, mucoasa vaginală este îngroșată la femeia adultă. Celulele straturilor superficiale se desprind luând parte la formarea unei mici cantități de secreție vaginală care este considerată fiziologică.

Sub tunica mucoasă internă se găsește dispusă o tunică musculară, mijlocie, formată din două straturi; cel mai extern sau adventicea este constituit din țesut conjunctiv.

2. Uterul este un organ cavitar, nepereche, așezat în partea de mijloc a cavității pelviene. El servește drept canal de trecere pentru spermatozoizi, găzduiește produsul de concepție după fecundare, iar după dezvoltare îl elimină la exterior.

Uterul are formă de pară, cu partea mai mare în sus și cea mică în jos. Dimensiunile sale variază cu vârsta și faptul dacă femeia a născut sau nu. Capacitatea sa este de 3-4 cmc la nulipară și 5-6 cmc la multipară.

Macroscopic, putem descriela uter urmatoarele porțiuni:

– fundul, partea superioară unde se inseră trompele;
– corpul, porțiunea mijlocie;
– istmul, cu dimensiunea de 1 cm în stare negravidă dar din care se formează, în timpul sarcinii, segmentul inferior cu o lungime de 10 cm la maxima sa amplitudine;
– colul, pe care se inseră vaginul împărțindu-l într-o porțiune supravaginală și alta vaginală.

Între axul corpului uterin și cel al colului există un unghi care privește anterior. Uterul este menținut în poziția sa normală prin mijloace de suspensie reprezentate de ligamentele largi, rotunde și sacro-uterine și mijloace de susținere reprezentate la conexiunile cu vaginul și planșeul pelviperinal.

Peretele uterin este format din trei tunici: seroasă (peritoneală), musculară și mucoasă. Tunica mijlocie musculară este compusă din trei straturi de fibre musculare cu o dispoziție specifică. Tunica internă, mucoasă, numită endometru este constituită dintr-un strat bazal în contact cu mușchiul uterin, care nu ia parte la modificările ciclice și un strat funcțional, care suferă modificări importante în timpul ciclului menstrual.

3. Trompele sunt două conducte musculo-membranoase situate de ambele părți ale uterului. Au un rol important în reproducere, captând ovulul, fiind sediul fecundației și conducând ovulul fecundat spre uter. Trompele au o lungime de 10-12 cm de la orificiul lor uterin până la porțiunea pavilionară care este deschisă ca o pâlnie, ajungând în imediata apropiere a ovarului.

4. Ovarele reprezintă glandele sexuale feminine. Sunt organe pereche situate între peretele pelvian și extremitatea liberă a trompei, de o parte și alta a uterului. Au o dublă funcție secretorie: pe de o parte secretă hormonii sexuali, estrogeni și progesteron, iar pe de altă parte reprezintă locul de formare a ovulelor, care sunt celulele sexuale feminine.

Ovarele de forma unor migdale au o lungime de 3-4 cm, lățime de 2 cm și greutatea de 6-8 g. Aceste dimensiuni sunt variabile în funcție de vârsta și starea fiziologică a femeii. Culoarea obișnuită a ovarelor este albă-cenușie. Suprafața exterioară netedă și regulată până la pubertate, de la această epocă capătă un aspect neregulat, produs de numeroase depresiuni și cicatrici, consecința spargerii foliculilor cu ocazia ovulațiilor (a eliminării ovulului din folicul).

Trebuie să menționăm că ovarele sunt singurele organe din cavitatea peritoneală care nu sunt acoperite de peritoneu. Ele sunt menținute în poziția pe care o ocupă în mod normal de către mai multe ligamente care le fixează de organele din jur.

Glanda mamara – este situată în partea antero-superioară a toracelui de o parte și de alta a sternului, înaintea mușchilor pectorali. Are o formă emisferică cu convexitatea anterioară liberă. În mijlocul feței convexe se găsește o proeminență numită mamelon, înconjurată de o zonă mai pigmentată, areola. Pe suprafața areolei sunt mici proeminente al cărui volum crește în timpul sarcinii. Pot exista variații mari de formă și volum în funcție de vârstă, starea fiziologică, constituție, alimentație etc.

Sub tegumentul regiunii și a țesutului celular subcutanat se găsește țesutul glandular, care, odată cu pubertatea, suferă ușoare modificări cu ocazia fiecărui ciclu menstrual. Numai odată cu starea gravidică și apoi în lăuzie se ajunge la completa dezvoltare anatomică și funcțională a glandei mamare, ceea ce a și justificat încadrarea omului printre mamifere.

La menopauză se produce involuția glandei, care se retractă și țesutul glandular este înlocuit cu țesutul adipos.

glanda mamara
persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: