Vaginul
Constituie organul de copulatie al femeii, este un organ de trecere si serveste pentru receptia si depozitarea spermei. Prin el se scurg sangele menstrual si secretiile din uter si trompe; prin el trece copilul cand se naste. Datorita mediului sau acid, are o functie de protectie antimicrobiana. S-a stabilit ca aciditatea vaginala este in functie de secretia de estrogeni; ea scade in starile de carenta foliculinica.
In vagin exista in mod normal o anumita flora microbiana, formata in cea mai mare parte dintr-un microb care poarta numele descoperitorului sau: bacilu Doderlein.
Acesta nu este patogen – adica cauzator de boala – el participa la metabolismul vaginal, eliberand acid lactic, care influenteaza aciditatea vaginala. Aciditatea vaginala normala are un pH 4,5-5 si ea conditioneaza la randul ei flora vaginala.
In anumite stari patologice, in care aciditatea vaginala scade, in vagin se dezvolta si alti microbi.
Sub influenta hormonilor ovarieni mucoasa vaginala sufera modificari ciclice. In mod normal celulele straturilor superficiale ale mucoasei vaginului se descuameaza formand, impreuna cu o cantitate mica de lichid rezultat din peretele vaginal, precum si cu secretiile celorlalte organe secretia vaginala albicioasa si in cantitate mica.
Fiziologia glandei mamare care, indeplinand un rol mai mult estetic in afara de sarcina, isi indeplineste rolul biologic numai odata cu sarcina si mai ales dupa nasterea copilului.
Sub influenta hormonilor ovarieni, la nivelul glandei mamare se produce o dezvoltare a tesutului glandular si a canalelor evacuatorii. Corespunzator concentratiilor crescute ale acestor hormoni, catre sfarsitul fiecarei jumatati de ciclu menstrual, parenchimul glandular primeste mici impulsuri de crestere, care produc uneori la femeie o senzatie neplacuta de tensiune dureroasa la nivelul sanilor. Gradul si importanta subordonarii functionale a perenchimului glandular fata de hormonii ovarieni se manifesta cel mai evident abia in graviditate. Cantitatea mai mare de hormoni sexuali secretati de catre placenta, determina o crestere mai accentuata a glandei mamare, pregatind-o pentru misiunea de mai tarziu de secretie a laptelui. Cat timp insa glanda mamara este supusa acestor impulsuri de crestere, celulele care au rol in secretia laptelui raman intr-o stare de repaus functional.
La formarea laptelui prorpiu-zis se ajunge abia dupa expulzarea placentei, dupa nastere, cand are loc o scadere marcata a concentratiei hormonilor sexuali in sangele mamei. Acum, sub influenta unui hormon hipofizar numit prolactina, are loc declansarea secretiei lactate. Trebuie mentionat ca la acest proces participa si alte glande endocrine ca tiroida si corticosuprarenala.
Mentinerea lactatiei in continuare in timpul perioadei de alaptare este determinata in mod reflex de actul sugerii. Odata cu disparitia excitantului reprezentat de supt, lactatia inceteaza in cateva zile. Evacuarea laptelui se produce pe de o parte in mod pasiv, ca urmare a suptului, iar pe de alta parte exista mecanisme active, cum ar fi contractia musculaturii canalelor glandei mamare si a mamelonului sub influenta tot a unui hormon hipofizar – ocitocina.