Ansamblul sculptural de la Targu-Jiu – un lacas al meditatiei
Arta si meditatia se intrepatrund si se creeaza una pe cealalta, astfel incat toate operele brancusiene reprezinta adevarate invitatii la meditatie, locul catre integrarea interioara a simturilor. Iluminat de cultul pamantului patriei si de cel al stramosilor sai, Constantin Brancusi descopera fluxul imemorial al vremii, acolo unde se impletesc momentele cruciale ale vietii: nasterea, iubirea, creatia, munca si moartea. Asadar, din dorinta de a sacraliza acest frumos taram dacic din Muntii Orastiei, artistul decide sa le unifice in ansamblul sculptural de la Targu-Jiu.
Acesta a fost conturat cu forme simbolice, aranjate de sculptor intr-o anumita ordine, pentru a contribui la transformarea lor in chei tainice spre lumea subtila a energiilor, un drum simbolic de reintoarcere spre Creator. Aceia care se vor aseza la “Masa Tacerii”, pe unul dintre cele scaune, vor constientiza ca se simt mult mai bine si oboseala le va trece mai repede decat de obicei, iar cei care vor parcurge, in pasi agale, de la un capat la altul, intregul ansamblu, vor simti cu adevarat efectul de sublimare a energiilor si de transcendere a realitatii obisnuite.
Vor sesiza ca energiile urca de la nivelul cel mai de jos (“Masa Tacerii” si “Aleea Scaunelor”), spre al doilea (“Poarta Sarutului”), pentru ca, la final, sa tasneasca pur si simplu catre inalt, purtate de micile piramide ale “Coloanei Infinitului”, ce se inalta tot mai sus…
Crescand impetuos pe vertical, coloana ascunde in simplitatea ei efortul de a pastra pure sensul vietii si aspiratia spre lumina. Cine va incerca sa decodifice importanta acestor capodopere si sa beneficieze din plin de energetica lor trebuie sa stie ca valoarea artistica pune in evidenta, in primul rand, valoarea spirituala a creatiilor brancusiene. Astfel, doar cei profund spirituali pot intelege tainele cu adevarat inalte, pentru ceilalti aceste lucrari admirabile ramanand doar simple opere de arta lasate posteritatii de inegalabilul maestru Constantin Brancusi.
Sursa: Revista Focul Vietii