Cauzele si urmarile Revolutiei Franceze
Sub domnia lui Lodovic XVI, esecurile grave ale monarhiei absolutiste ieseau mai mult in evidenta in Franta decat in statele vecine. Razboaie, precum Razboiul de 7 Ani si cel din coloniile americane - ca si finantarea Curtii - avusesera drept urmare o datorie imensa a statulu; nici aristocratia nu mai era dispusa sa accepte extravaganta curtii de la Versailles. Pana la sfarsitul anilor 1780, la curte se formase o opozitie fatisa, din randurile careia se remarca varul regelui, ducele de Orléans. Simultan, in orase si state, populatia saraca si infometata se rascula din cauza lipsei hranei. Mediul intelectual era influentat de iluminism, al carui nucleu fusese Franta secolului XVIII. Filozofii iluministi denuntau inapoierea politica si sociala a tarii si puterea crescanda a aristocratiei si a Bisericii. Astfel, se pregatea terenul pentru izbucnirea Revolutiei Franceze, in 1789.
Din acest moment, nelinistea cauzata de evenimentele din Franta ia amploarea in restul Europei. Aceasta neliniste era exacerbata si intarita de emigrantii care se refugiasera la inceput in Germania si Anglia. In august 1791, imparatul austriac si regele prusac au elaborat o declaratie comuna prin care isi exprimau speranta intr-o restaurare completa a autoritatii regale in Franta. Atitudinea ostila deschisa a Germaniei si Austriei si amenintarea militara au prins nemultumirea si favoarea nationala a Frantei. In cele din urma, a izbucnit razboiul.
Victoriile Armatei Revolutionare incepand cu 1792 au dus la stabilirea republicilor dupa model francez in toata Europa. In 1795 s-au declarat republici Olanda si Belgia, in 1797, Italia Superioara, in 1798, Elcetia, iar in 1799, Napoli si Italia de Sud. Insa urmarile revolutiei au fost pe termen mult mai lung. Domnia ulterioara a lui Napoleon Bonaparte poate fi privita ca o culme a Revolutiei Franceze, cel putin prin implementarea, Codul Civil. Acesta a adus la cunostinta Europei Centrale cele mai multe dintre drepturile de baze ale omului revendicate in timpul revolutiei. Ulterior, aproape toate democratiile europene au recunoscut ca model Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului si inceputul sistemului parlamentar din 1789.
Sursa: Marea istorie ilustrata a lumii, Litera international