Caderea ultimului despot Saddam Hussein


Saddam Hussein

In seara zilei de 9 aprilie 2003, o coloana de puscasi marini americani a patruns in Piata Firdos din centrul Bagdadului, din Irak, si a lansat atacul asupra statuii gigantice a lui Saddam Hussein, care se inalta acolo de ani de zile ca intruchipare a domniei despotului peste poporul irakian. In timp ce echipele de filmare inregistrau momentul pentru posteritate, un soldat a urcat pe umarul statuii si i-a pus in mod simbolic un lat de gat, iar apoi un steag american pe fata. Dupa aceea multimea adunata a fost indemnata de eliberatorii autoproclamati sa puna statuia la pamant. Deoarece aceasta nu putea fi doborata, americanii au adus un vehicul blindat greu care, cu ajutorul unor lanturi de otel, a inceput s-o balanseze din ce in ce mai mult, dand-o in cele din urma jos de pe piedestalul sau. Cand statuia s-a prabusit la pamant, oamenii s-au napustit la ea, dansand exaltati si lovind cu picioarele idolul cazut, in semn de dispret. In acea zi a cazut in mod simbolic ultimul dintr-un lung sir de despoti care, de-a lungul istoriei, si-au condus popoarele fara mila, cruzi si dispretuitori.

Sursa: Tom Ambrose, Despoti si dictatori, Litera 2009

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.