Viata lui Ion Luca Caragiale (1852-1912)

Ion Luca Caragiale

Pasiunea pentru teatru a scriitorului a fost o traditie in familia Caragiale. Tatal sau, Luca, atras in tinerete de mirajul scenei, dupa cateva insuccese s-a retras pentru a intra in administratia Manastirii Margineni, in calitate de secretar, devenind apoi supleant al Tribunalului Prahova.

Fratii tatalui sau, Costache si Iorga, cunoscuti actori, au desfasurat o activitate rodnica in vederea dezvoltarii teatrului si a imbogatirii repertoriului dramatic in limba romana. Costache Caragiale a pregatit, in clasa de conservator unde a fost profesor, numerosi tineri in spiritul dragostei pentru scena, al interesului pentru dramaturgia romana. Costache este autorul comediilor: O repetitie moldoveneasca sau Noi si iar noi, O soaré la mahala sau Amestec de dorinte etc.

Viitorul dramaturg s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale (astazi satul poarta numele scriitorului). A frecventat scoala primara in orasul Ploiesti, indrumat de neuitatul dascal, inimosul Basile Dragosescu, asa cum il caracterizeaza scriitorul in schita autobiografica Peste 50 de ani.

Dupa terminarea scolii primare, I.L. Caragiale urmeaza cursurile gimnaziului din Ploiesti, citand cu pasiune operele scriitorilor romani si capodoperele literaturii universale.

In anul 1868 Caragiale se afla cu mama si sora sa la Bucuresti, unde urmeaza cursurile clasei de declamatie si mimica ale unchiului sau Costache.

Revenit la Ploiesti, unde a fost chemat tatal sau, care isi simtea sfarsitul aproape, Caragiale este numit copist la Tribunalul Prahova.

Cand avea 18 ani, viitorul scriitor se lasa antrenat in aventura fostului ofiter Candiano Popescu, care la 8 august 1870 proclama „republica” in Ploiesti. Intamplarea este povestita in schita Boborul.

Caragiale tatal murind, grija intretinerii familiei revine fiului.

Familia se stabileste acum la Bucuresti. Cu sprijinul lui Mihail Pescaly, viitorul scriitor este numit sufleor la Teatrul National. Aici Caragiale indeplineste si functia de copist de roluri, ajutandu-l pe unchiul sau Iorgu in transcrierea unor manuscrise teatrale.

In acesti ani l-a cunoscut pe MihaI Eminescu. Cu prilejul disparitiei genialului poet, Caragiale a scris articolele: In Nirvana, Ironie si Doua note.

Debutul literar si-l face in 1873, in varsta de 21 de ani, la revista umoristica Ghimpele.

Editeaza publicatiile Claponul si Calendarul claponului (1877). Tot in acest an scoate impreuna cu Fredéric Damé ziarul Natiunea romana.

Ca si Eminescu, Caragiale a facut parte din redactia ziarului conservator Timpul, unde lucra si Ioan Slavici.

Dupa ce traduce piesa franceza Roma invinsa de Parodi, I.L Caragiale isi face intrarea la Junimea, in casa lui Titu Maiorescu, in anul 1878.

Incepand cu anul 1877, publica cronici dramatice care dovedesc grija autorului lor pentru promovarea a tot ce este valoros in creatia dramatica romaneasca.

Cercetare critica asupra teatrului romanesc (1878) este lucrarea lui Caragiale in care acesta critica localizarile si plagiatele ce invadasera piata noastra literara. El infiereaza pe oamenii de teatru (actori, directori de scena) nepregatiti sau superficiali. Cu privire la repertoriul dramatic original, Caragiale se exprima entuziast despre drama lui Hasdeu Razvan si Vidra.

Caragiale citeste la Junimea comedia O noapte furtunoasa sau numarul 9. Piesa a fost jucata in ianuarie 1879. „Comersantii si apropitarii” care se aflau in sala au intampinat cu fluieraturi spectacolul, dovedint prin asemenea manifestari ca autorul si-a atins tinta.

Urmatoarea piesa este farsa Conul Leonida fata cu Reactiunea, publicata in Convorbiri literare (1880).

Paraseste redactia ziarului Timpul, ducand catva timp o existenta precara. E numit revizor scolar al judetelor Neamt si Suceava, apoi al judetelor Arges si Valcea.

La 13 noiembrie 1884 are loc pe scena Teatrului National premiera comediei O scrisoare pierduta, capodopera dramaturgiei noastre nationale. Caragiale ocupa insa un modest post de functionar la Regia monopolurilor statului.

In februarie 1885, Caragiale prezinta la concursul Teatrului National farsa D-ale carnavalului, iar in 1890 apare drama Napasta.

Dupa succesele pe care le-a obtinut ultimele sale piese, Caragiale ajunge in 1888, pentru o scurta perioada de timp, director la Teatrul National din Bucuresti.

Curand Caragiale se apropie de miscarea muncitoreasca prin legaturile sale de prietenie cu fruntasi ai miscarii socialiste (Gherea si Anton Bacalbasa). La clubul socialist din Bucuresti, Caragiale tine o conferinta.

In perioada in care se produce apropierea de miscarea muncitoreasca, scoate impreuna cu Anton Bacalbasa revista satirica Moftul roman. Aceasta revista a aparut in doua serii, prima intre 1893 si 1894, a doua in aprilie – noiembrie 1901. Editeaza impreuna cu G. Cosbuc si I. Slavici revista Vatra (1894).

Un marunt publicist, din cercul lui Al. Macedonski, C.A. Ionescu , care semna Caion, acuza pe Caragiale ca drama Napasta este plagiata dupa scriitorul maghiar István Kemeny. Cand se dovedeste ca in literatura maghiara nu a existat niciodata un asemenea scriitor, Caion incearca sa demonstreze ca piesa ar fi un plagiat dupa drama lui Tolstoi, Puterea intunericului. Caragiale deschide un proces impotriva calomniatorului, fiind aparat de prietenul sau, scriitorul Delavrancea. Cu toata pledoaria stralucita a lui Delavrancea, Caion este achitat.

Murind matusa sa, vaduva Ecaterina Momolo Cardini, Caragiale mosteneste o insemnata avere, care ii permite ca in anul 1904 sa se stabileasca la Berlin. De aici urmareste atent evenimentele din tara. Numeroase scrieri alcatuite in perioada berlineza sunt un ecou direct al acestor evenimente.

Cu prilejul jubileului a patruzeci de ani de domnie a regelui Carol I, Caragiale compune satira antimonarhica Mare farsor, mari gogomani.

Evenimentele tragice din 1907 gasesc rasunet in scrisul lui Caragiale. 1907, din primavara pana-n toamna este un necrutator rechizitoriu impotriva celor care au asasinat 11.000 de tarani.

La Berlin, Caragiale a scris nuvele si povestiri: Kir lanulea, Calul dracului etc.

Scriitorul intocmeste in aceasta perioada planul unei comedii, Titirica, Sotirescu et C-nie, in care isi propune sa prezinte personajele din O scrisoare pierduta si O noapte furtunoasa dupa trecerea unui sfert de veac.

Cu prilejul implinirii a 60 de ani (1912), Caragiale este invitat in tara de Societatea scriitorilor romani, pentru a fi sarbatorit. Dramaturgul refuza categoric, evitand situatia penibila de a primi ofrande din partea oficialitatii burghezo-mosieresti.

In iulie 1912, scriitorul moare subit in urma unui atac de cord. Corpul sau a fost transportat la Bucuresti si inmormantat la cimitirul Belu.

Sursa: Viorel Alecu, Alexsndru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969

%d blogeri au apreciat: