Capacitatile paranormale ale samanilor triburilor
Atitudinile fata de fenomenele considerate in prezent ca paranormale si convingerile privitoare la originea acestora s-au modificat de multe ori in decursul istoriei; dar relatarile asupra fenomenelor ca atare au ramas surprinzator de consecvente pe toata perioada pentru care dispunem de probe si chiar mai departe in timp, daca acceptam marturiile din comunitatile tribale.
Samanii triburilor erau desemnati in mod obisnuit pentru aceasta functie inca din tinerete sau chiar din copilarie, datorita faptului ca prezentau evidente ale capacitatii lor de divinatie - prin puteri extrasenzoriale - si cu atat mai mult daca erau capabili de magie - prin puteri psihokinezice. Stafiile si viziunile constituiau, de asemenea, un aspect obisnuit al vietii triburilor precum si vrajitoarele sau vracii, considerati a poseda puterile unui saman, pe care insa le utilizau mai degraba in scopuri proprii - uneori malefice - si nu in beneficiul tribului.
Se considera ca respectivele puteri existau la acei indivizi care au acces la lumea spiritelor. In mod inevitabil, aceasta a condus la randul misionarilor - care timp de secole au constituit sursa principala de informatii despre credintele tribale - a parerii ca puterea utilizata de samani, vrajitori sau spirite deopotriva era de natura diabolica - chiar cand se folosea pentru binele tribului; Diavolul putea foarte bine sa-i ajute pe samani pentru a-si pastra dominatia asupra acestora si a triburilor lor. Dar observatorii cu perspicacitate au inceput sa inteleaga treptat ca cel putin unele triburi aveau idei mai subtile in ceea ce priveste sursa energiei care era captata. Aceasta putea fi utilizata in diverse feluri, dar se considera ca era neutra - in sensul in care forta gravitatiei este neutra. Era "un fel de fluid material lipsit de inteligenta proprie, insa capabil de a primi, incorpora si reflecta impresiile ideilor si spiritelor", cum le-a definit cercetatorul francez Pierre Saintyves in "La Force Magique" (1914), "un gen de spirit impersonal fara idei proprii, in care pot fi incorporate intentiile oamenilor si spiritelor, astfel incat acestia sa-si poata atinge scopurile".
"Fluidului" i s-au dat diferite denumiri, dar termenul care s-a bucurat de cea mai larga utilizare pentru a-l desemna in limba engleza a fost cel de mana - denumire folosita pentru el de locuitorii insulelor din sudul Pacificului.
O credinta similara - descoperita de membrii Companiei Indiilor Orientale care s-au ocupat cu cercetarea invataturilor hinduse - se refera la "prana", o forma subtila de energie despre care se credea ca se afla raspandita pretutindeni in univers si se manifesta prin intermediul fiintelor umane, unele dintre acestea putand-o chiar utiliza.
Traptat s-a evidentiat o deosebire intre fenomenele oculte, pentru care nu exista motiv identificabil, cauza acestora fiind ascunsa, si fenomenele de magie create de samani sau vrajitori ce exploatau fluxul de energie prin clarviziuni sau reprezentari ale actiunii mintii asupra materiei, ambele fiind fenomene obisnuitein comunitatile tribale.
Dar conceptul de mana a fost erodat de doua procese evolutive: aparitia statelor cu castele lor conducatoare, prea putin dispuse sa permita supunerea membrilor la poruncile samanilor tribali si dezvoltarea notiunilor ierarhice cu privire la organizarea lumii spiritelor care a condus la conceptia de zei in calitate de conducatori ai acestei lumi si, in cele din urma, asa cum ilustreaza Vechiul Testament, la credinta intr-un singur Dumnezeu atotputernic.
Comunitatea israelita era inca in mod evident de tip samanist. Dar pentru ca succesorii samanilor, profetii, se aflau in legatura cu un singur stapan, Dumnezeu, puterile pe care acesta le conferea - fie ele extrasenzoriale, ca in unele relatari de vise precognitive, fie magice, ca in cazul cand Ilie a adus focul din cer - se considerau a fi de natura divina (chiar si atunci cand Dumnezeu le-a imprumutat Diavolului pentru a-i permite acestuia sa-l ispiteasca pe Iov sa se lepede de credinta). Conceptul de mana s-a estompat. Se considera ca energia provenea in intregime de la Dumnezeu, fie care era folosita de spiritele acestuia (ingeri) sau de profetii sai, fie ca o utilizau Diavolul si geniile lui (demoni) ori vrajitoarele aflate sub dominatia sa. Si aceasta a fost conceptia pe care a adoptat-o crestinismul. Intariti in convingerea lor de catre relatarile privind minunile infaptuite de Iisus si discipolii sai si de credinta Sfantului Paul in puterea Sfantului Duh (o emanatie de spirit direct de la Dumnezeu), primii crestini nu se indoiau ca orice credincios poate infaptui si el minuni sau miracole. Esenta credintei crestine timpurii era de fapt "toti putem fi samani acum" - daca puterile sunt folosite pentru Dumnezeu.