Spiritualismul (Spiritismul)

Credinta in existenta unei lumi a spiritelor locuita de sufletele celor morti si de „elemente” nonumane sau cvasiumane (cum ar putea fi numite acestea, desi termenul a fost utilizat cu sensuri diferite) s-a pastrat si in era crestina, iar cateodata unii oameni sustineau ca puateau comunica si chiar intretineau un dialog cu spiritele; celebra a fost Friederica Hauffe, „Vizionara din Prevorst”, tratata ca pacient si studiata cu atentie de Justinus Kerner din Weinsberg, Germania. Justinus a fost nevoit sa admita ca, indiferent daca – asa cum era incredintata chiar Friederica – vina o purtau spiritele sau nu, aceasta poseda cu siguranta surprinzatoare puteri de clarviziune si magie. In anii 1840, credinta in comunicarea cu spiritele devenise un lucru destul de obisnuit, fiind cunoscuta sub denumirea de „spiritism” pe continentul european si „spiritualism” in Marea Britanie. Deplasarea obiectelor fara a actiona asupra lor vreo forta i-a consolidat pozita – pentru inceput ca mod de distractie, apoi ca pe un cult si in cele din urma ca pe o religie.

Renasterea reala a spiritismului este de obicei datata formal ca incepand din 1848. Atunci, doua din fiicele familiei Fox din Hydesville, statul New York, au provocat o stafie, ce bantuia casa facand zgomote, sa raspunda la „ciocaniturile” lor, iar aceasta s-a conformat. Cele doua surori, Margaret si Kate, au purces la a demonstra ca posedau puteri metapsihice nu doar pentru a produce la distanta ceea ce suna a ciocanituri, ci si pentru a face ca obiectele sa se miste, sa se incline si sa raspunda la intrebari prin intermediul ciocaniturilor sau inclinarilor, metoda utilizata de obicei fiind recitarea alfabetului pana cand o ciocanitura sau o inclinare indica litera adecvata. Fraze intregi puteau fi scrise in acest fel, comunicand uneori informatii pe care cei prezenti nu le-ar fi putut furniza si dand de inteles ca ele proveneau dintr-o sursa a spiritelor.

Curand s-a descoperit ca nu era necesara prezenta nici uneia dintre surorile Fox ca „medium” intre spirite si participantii la sedinta si ca nu era important sa fie in grup cineva cunoscut ca posedand puteri metapsihice pentru ca obiectele sa se miste. Multi erau intrigati de informatiile pe care le comunicau stafiile prin intermediul ciocaniturile sau al deplasarii obiectelor, mai ales atunci cand indicau ca „transmitatorul” era un prieten sau o ruda decedata. Chiar cei care nu puteau pune la indoiala ceea ce vazusera cu proprii ochi si auzisera cu propriile urechi manifestau retinere in a consimti ca spiritele aveau vreaun rol. Au existat totusi ocazii in care mesajele transmise pareau a parveni intr-adevar de la un decedat, asa cum s-a intamplat in cazul celebrului matematician Augustus de Morgan, care in 1853 a primit printr-un medium informatii ce nu puteau fi cunoscute decat de el si de tatal lui defunct.

%d blogeri au apreciat: