Vederea prin degete si urechi
In cursul carierei sale de psihiatru de la sfarsitul secolului al XIX-lea, criminalistul italian Cesare Lombroso a tratat de isterie o fata si a descoperit ca aceasta „vedea cu urechile” – putea citi un text tiparit daca acesta era tinut pe laterala capului sau. Cand, in 1920, curiozitatea scriitorului francez Jules Romains a fost starnita de relatarile privind modul in care somnambulii reuseau sa realizeze o intreaga varietate de actiuni complicate in vreme ce ochii le erau strans inchisi, faptul l-a determinat sa se intrebe daca nu cumva ar putea fi vorba de un alt organ din corp care, in anumite conditii, s-ar putea substitui vederii normale si a descoperit ca unii dintre subiectii testati manifestau ceea ce el a descris ca facultate „paraoptica”, care le permitea sa vada culorile si sa citeasca propozitii. Unii faceau uz de degete, dar altii foloseau alte organe pentru a „vedea”.
Cea mai vestita posesoare de vedere „paraoptica” din vremurile contemporane a fost Rosa Kulesova, o fata aproape oarba din Ural, care a descoperit ca poate „vedea” cu degetele. Doctorul sau – se intelege, sceptic – a testat-o si a fost surprins sa constate ca intradevar putea. Drept urmare, Rosa a prezentat demonstratii incununate de succes pentru membrii Academiei Sovietice de Stiinte si s-a supus numeroaselor teste menite sa descopere daca nu cumva vreunul din celelalte cinci simturi nu erau responsabile de acesy lucru – de exemplu, sa se constate daca varfurile degetelor erau eventual extraordinar de sensibile la textura (permitandu-i sa citeasca tipariturile obisnuite ca pe Braille) sau la coloranti (permitandu-i sa simta culorile). Nu s-a putut stabili nici o explicatie de acest fel; si in cele din urma investigatorii sai s-au decis asupra acceptarii unei noi facultati, „biointroscopia”.
Cercetand „inaltele fenomene”, mesmeristii au intalnit deseori ceea ce au denumit autoscopie: facultatea unor subiecti in transa de a „vedea” in interiorul corpului lor sau in corpul altor oameni. Unul dintre a impresionat in mod deosebit membrii unui comitet al Academiei Franceze de Stiinte, pronuntand un diagnostic ce contrazicea diagnosticul stabilit de medicii sai; cand femeia a murit la putin timp aceea, s-a constatat ca diagnosticul autoscopic fusese corect.
Explicatia cea mai plauzibila pentru vederea paraoptica, biointroscopia sau autoscopia este ca aceasta este fundamental vizionara, degetele sau alte organe servind doar ca instrumente indicatoare ce concentreaza facultatea. Relatarile din China despre descoperirea unor copii care pot „vedea” cu diferite parti ale corpului, chiar si cu spatele, tind sa confirme ipoteza. Cercetatorii sovietici, extrem de grijulii sa evite a se pronunta in legatura cu ceva ce ar putea fi luat in ras ca paranormal, au tinut sa sublinieze ca Rosa nu era metapsihica in alte privinte; dar aceasta era de fapt victima unor accese – legate in mod traditional, in samanism, cu facultatile pemapsihice. Cu toate ca prezenta semne de deficienta mintala, ceea ce facea mult mai usoara negarea de catre sceptici a calitatilor ce i se atribuiau, relatarile despre facultatile sale au alcatuit un dosar impresionant; in orice caz, asa cum s-a intamplat adesea, publicitatea legata de ea a condus la descoperirea multor alte persoane cu puteri similare.
Sursa: Brian Inglis – Enciclopedia fenomenelor paranormale, 1993