Mirosuri si gusturi metapsihice

Daca uneori comunicarile metapsihice trebuie sa-si forteze cale spre constientul nostru prin intermediul unuia sau altuia dintre cele cinci simturi, nu trebuie sa fie deloc surprinzator faptul ca exista o literatura bogata referitoare la mirosurile metapsihice. In hagiografie se fac in mod obisnuit referiri la „mireasma sanctitatii” ce domneste in atmosfera din jurul sfintilor sau a sfintelor sau chiar in jurul cadavrelor acestora; persoanele ce locuiesc in case bantuite de stafii au fost deseori confruntate cu miresme de cu totul alt gen – de obicei de stricaciune sau putreziciune; iar participantii la sedintele de spiritism au mentionat uneori prezenta unui miros specific asociat cu un spirit sau „autoritate” a spiritelor.

Gustul – foarte dependent de simtul olfactiv pentru a putea fi simtit – a fost rareori mentionat in context metapsihic. Dar testele au evidentiat atat experiente metapsihice „olfactive”, cat si „gustative”.

Desi este un fapt putin cunoscut, probele experimentale in sprijinul existentei mirosului si gustului de natura metapsihica sunt numeroase datorita descoperirii facute in anii ’80 ai secolului al XVIII-lea de dr. J.H. Petein, fost presedinte al Societatii Medicale din Lyon. La testarea unei paciente pentru a constata ce poate ea „vedea” cand se afla in transa mesmerica, Petetin a descoperit ca aceasta putea, de asemenea, sa „guste mancarea” prin simpla atingere. Incepand de atunci, unul din modurile in care mesmeristii incercau fara succes sa-i convinga pe oamenii de stiinta conventionalisti de realitatea „inaltelor fenomene” ce se manifestau in unii suboecti cand acestia erau in transa a fost de a demonstra ca subiectii puteau identifica obiectele prin gust sau miros, fara a le putea efectiv gusta sau mirosi, adica prin „comuniunea de senzatii”.

Sursa: Brian Inglis – Enciclopedia fenomenelor paranormale, 1993

%d blogeri au apreciat: