Fenomenele psihokinezice
Psihokinezia, termen ce se utilizeaza de obicei sub prescurtarea PK, este definita ca fiind actiunea mintii asupra materiei fara intermediul unei forte fizie cunoscute (ex: te gandesti ca vrei sa inchizi usa si fara sa actionezi asupra ei, aceasta se va inchide singura). Termenul a fost introdus de Rhine si a intrat in uz, dar vechiu testament de telekinezie, indicand pur si simplu actiunea la distanta fara medierea vreunei forte fizice cunoscute, este preferabil din punct de vedere teoretic deoarece miscarile nu provin in mod necesar din vreun impuls mintal.
Unde isi are psihokinezia originea?
In zona crepusculara dintre perioada vietii tribale si peioada de inceput a civilizatiei exista cateva mistere pentru care a fost avansata ca explicatie posibila existenta PK, in special pentru modul in care au fost ridicate restrictiile ce sunt considerate acum monumente ale protocivilizatiei, subiect ce a dat nastere multor speculatii fara sa fi condus la prezentarea unei ipoteze pe deplin satisfacatoare.
Existenta puterilor psihokinezice, stapanite fie de zei, fie de vrajitori, era acceptata de grecii antici. Asa cum era si in Vechiul Testament, unde Moise transforma toiegele in serpi, desparte Marea Rosie si materializeaza mana in pustiu. Cand unul din urmasii profetului Elisha, taind lemne langa Iordan, scapa din greseala in apa lama toporului imprumutat, Elisha o face pe aceasta sa pluteasca pentru a fi recuperata. In evanghelii, lui Iisus i se atribuie o serie de actiuni psihokinezice, de la prima minune – transformarea apei in vin pentru nunta din Cana – pana la umblatul pe apa. Si cand, mai tarziu, apostolii au fost dusi la inchisoare pentru a fi predicat noua lor religie crestina, usile acesteia au fost deschise permitandu-le sa fuga, spre uimirea temnicerilor care a doua zi dimineata le-au gasit totusi incuiate.
In literatura Greciei si Romei, efectele PK de toate felurile sunt considerate a fi opera zeilor, exprimand multumirea sau, cel mai frecvent, mania lor, manifestata adesea sub forma de semne ce prevesteau soarta conducatorilor. Un anume gen de asemenea prevestire a continuat sa fie relatat din cele mai vechi timpuri ale memoriei acestui pamant: accidente suferite de insemnele regale sau imperiale, mai ales coroanele.
Spre exemplu, in cartea „Miscellanies”, Aubrey scrie ca in momentul in care tatal regelui Edward al IV-lea se declara duce de York in Camera Lorzilor, s-a prabusit o coroana ce se afla suspendata in incapere. In acelasi timp a cazut si o coroana aflata in varful acoperisului Castelului Dover, ceea ce s-a considerat a fi prezicerea trecerii coroanei britanice de la o dinastie la alta. Iar cand James al II-lea intra in Dublin in 1689 cu speranta ca, atragandu-i pe irlandezi de partea sa, sa se reaseze pe tron, purtatorul sceptrului, ce mergea in fata lui, s-a impiedicat; crucea din coroana sceptrului a cazut si s-a intepuit intre doua pietre ale drumului, ceea ce i-a pricinuit multe necazuri regelui James.
In comunitatile crestine timpurii, efectele psihokineziei de toate genurile erau atribuite interventiei divine a lui Dumnezeu sau a ingerilor sai. De obicei erau puse pe seama ingerilor cazuti, a lui Belzebut si a demonilor sai. Fenomenele de genul levitatiei puteau fi considerate ca semn al gravitatiei divine cand se petreceau in prezenta admiratorilor sau apripiatilor persoanelor cu reputatia de sfinti sau asceti. Dar, cu putine exceptii, levitatiile evitau publicitatea din teama de a nu cadea victima pacatului mandriei sau Inchizitiei, sau ambelor. Reusitele lor erau, in consecinta, rareori facute publice inainte de momentul cand incepeau actiunile de canonizare sau sanctificare in ceea ce ii privea, iar rastimpul scurs pana atunci, ca si dorinta de a prezenta un dosar impresionant faceau ca multe relatari despre minuni sa devina indoielnice din punct de vedere hagiografic.
In evul mediu, ca si de atunci incolo pana la triumful ideilor rationaliste, efectele PK erau de obicei atribuite Diavolului, care actiona fie direct, fie prin intermediul vrajitoarelor. Fenomenele erau – ca in istoria unui proces de vrajitorie organizat la Cork in 1661. Fata aflata sub vraja, sustineau martorii, era victima unor accese in cursul carora putea fi cateodata „in chip uimitor mutata intr-o clipita din patut tocmai sub toate albiturile unui dulap de rufarie, fara ca aceasta sa fie catusi de putin deranjata”. Alteori era transportata sus, pe acoperisul casei, astfel incat trebuiau folosite scari pentru a o putea cobora. Oriunde se ducea, era urmarita de nori de pietre; puteau fi vazute cum o lovesc si apoi cad la pamant – de unde dispareau.