Cum arata carma corabiilor romane?


Vasele din antichitate nu cunosteau carma – asa cum o au ambarcatiunile moderne-, denumita, datorita pozitiei sale, carma de etambou. Ele erau conduse cu ajutorul unei rame de dimensiuni mai pronuntate, asa-numita rama-carma, fixata pe bordaj spre inapoia corpului navei. In Egipt s-a realizat cel mai inalt grad de perfectionare a ramei-carma; manerul era fixat la capatul unui stalp de lemn, o parghie solidara cu el ajutand manevrarea. Acest sistem de conducere a vasului contine in germene elementele esentiale ale carmei vasului modern: paleta rotativa, bara lunga si angrenajul de etambou (in locul acestuia legatura era realizata cu ajutorul unor funii din piele). Rama-carma odata perfectionata, ramane neschimbata pana in secolul al XIII-lea, cand apare carma propriu-zisa – proprie ambarcatiunilor moderne. Cu toate acestea – ca inventie -, ea fusese cunoscuta totusi de romani. Dovada? Pe o sculptura antica din „catacomba Ciriaca” din Roma, descoperita si descrisa inca din anul 1720, figureaza o barca prevazuta cu carma veritabila. Sarcofagul ce poarta pe un perete al lui aceasta reprezentare in piatra dateaza din secolul al III-lea e.n. si apartine familiei negustorului Abascantius.

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.