Epoca accadiană a Mesopotamiei
Epoca accadiană a Mesopotamiei
Forma predominant sumeriană a civilizaţiei Mesopotamiene a fost treptat înlocuită de cea accadiană, numită astfel de la oraşul Accad. Nu ştim unde se afla exact această localitate, deoarece cercetările arheologice nu au reuşit să-l identifice.
Sursele documentare contemporane lasă loc ipotezei că, probabil, oraşul se afla pe malul stâng al Eufratului, aproximativ în locul unde acesta se apropia cel mai mult de Tigru.
Accadienii erau semiţi care locuiau din timpuri imemoriale în sudul Mesopotamiei. Profitând de împrejurările istorice care au dus la slăbirea statelor sumeriene, accadienii au devenit elementul etnic cel mai important din punct de vedere politic. Ei erau sub o puternică şi benefică influenţă sumeriană.
Cel care a instaurat dominaţia accadienilor în sudul Mesopotamiei a fost Sargon (2371-2315), care a fost unul din marii suverani din Mesopotamia. Faptele sale au inspirat unele povestiri legendare apărute mai târziu, prin care regele accadian poate fi aseamănat cu Moise, Cyrus şi Romulus.
Sargon a creat un puternic stat bazat pe o economie şi o armată foarte puternice. A purtat numeroase războaie cu Elamul, Assyria, cu principatele din Anatolia şi Syria şi chiar cu Cyprul. Toate aceste expediţii militare victorioase au sporit foarte mult teritoriul statului accadian şi au mărit prestigiul internaţional al lui Sargon. El se proclamă “stăpânitor al celor patru ţinuturi ale lumii”, titulatură care va fi preluată şi de alţi mari monarhi de mai târziu din Mesopotamia, Assyria şi Iran.
După moartea lui Sargon I, urmaşii săi au trebuit să facă faţă unor mari nemulţumiri populare, în condiţiile în care puterea centrală a fost treptat slăbită ca urmare a disputelor pentru putere dintre aceştia. În timpul domniei regelui Naram-Sin (2291-2254), imperiul creat de Sargon cunoaşte o nouă perioadă de prosperitate economică, de afirmare politică şi culturală. Pe vremea sa limba accadiană se răspândeşte ca limbă diplomatică şi de administraţie în Orientul mijlociu şi apropiat.
Sfârşitul epocii accadiene a fost provocat de pătrunderea treptată a unor populaţii străine atrase de rodnicia şi bogăţia ogoarelor accadiene, dar şi de slăbirea statului accadian care nu mai putea face faţă numeroşilor inamici dinăuntrul şi din afara ţării. Dinspre apus, Accadul era atacat de triburile semitice ale amoriţilor, iar dinspre răsărit, de dincolo de Tigru, de populaţia gutilor. De fapt, elemente numeroase al acestor populaţii pătrunseseră mai demult în Mesopotamia ca lucrători agricoli şi meseriaşi. Pe la 2191 a.C., gutii reuşesc să-şi impună dominaţia în Mesopotamia, inaugurând o nouă perioadă din istoria acesteia.
Sursa: Istoria antică universală, Mihail Vasilescu