Cacaduul negru (Probosciger aterrimus)


Cacaduul negru

Cacaduul negru

Cacaduul negru (inaltime 80 cm) este cel mai mare din grupul papagalilor cacadu, fiind capabil sa sparga in cioc samburii cei mai tari.

Are penajul negru-cenusiu, cu reflexe violacee. Pielea obrajilor este golasa, colorata in rosu sau portocaliu si ea isi poate schimba culoarea in functie de dispozitia pasarii. Se afla raspandit in insulele Noua Guinee si Aru. Ca toti cacaduii isi poate ridica si cobora motul de pene de pe cap.

Are un cioc puternic si curbat, la baza mandibulei superioare gasindu-se o cira in care se deschid narile. Mandibula superioara este mult mai dezvoltata, pasarea putand-o ridica si cobora, ea nefiind fixata in mod rigid la oasele craniului.

Mandibula inferioara este scurta, trunchiata si poate fi miscata si dinainte inapoi. Limba este in general carnoasa si groasa, folosind-o pentru prealabila prelucrare a hranei inainte de inghitire ca decojire, sfaramare etc.

Picioarele au doua degete indreptate indarat, adaptate la catarat, cand se poate ajuta si cu ciocul ca de un al treilea picior. Cuibareste in scorburi, cavitati de stanci, uneori in cuiburi de termite si rar pe sol. Puii au o dezvoltare nidicola. Se hraneste cu seminte, boabe si diferite fructe.

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.