AMENEMHAT al II-lea (1911-1877)

AMENEMHAT al II-lea

Amenemhat al II-lea, urmaşul tatălui său *Sesostris I, este al 3-lea faraon al dinastiei a XII-a.

Dispunem de puţine date referitoare la familia regală. Soţia suveranului era Keminebu, iar după investigaţiile lui D. Arnold rezultă că faraonul mai avea şi o altă regină, probabil o concubină, numită Neferet. Din relaţia cu prima au rezultat cele patru fiice ( Ita , Khnemet, Sathathor şi Mennebi ) şi probabil fiul său *Sesostris al II-lea care l-a urmat la tron.

Mult disputate în rândul egiptologilor au fost eventualele coregenţe, pe de o parte dintre *Sesostris I şi Amenemhat al II-lea, iar pe de altă parte dintre Amenemhat al II-lea şi *Sesostris al II-lea.

Până nu demult majoritatea specialiştilor au fost de acord cu faptul că anul 1 al domniei lui Amenemhat al II-lea corespunde anului al 43-lea al domniei lui *Sesostris I. Principalul „argument“ al tezei l-a constituit textul unei stele de la Abydos aparţinând „marelui preot al <zeului> Osiris“, Wepwawetaa.

Presupusa „datare dublă“ a piesei părea a fi sugerată de faptul că în partea superioară a cornişei stelei, în stânga, apar numele şi titulaturile lui Amenemhat al II-lea cu specificarea anului al 2-lea al domniei sale, iar în partea dreaptă există numele şi titulaturile lui *Sesostris I cu precizarea anului al 44-lea al domniei acestuia. În loc să sugereze o coregenţă între cei doi, noile investigaţii ale lui C. Obsomer au demonstrat faptul că textul stelei a fost redactat în anul al 2-lea al lui Amenemhat al II-lea, dar Wepwawetaa a ţinut să menţioneze şi anul al 44-lea al domniei lui *Sesostris I deoarece atunci a fost numit în înalta funcţie religioasă pe care o deţinea la Abydos.

Textul stelei rupestre a demnitarului Hepu, gravat pe drumul situat între Assuan şi Konosso, a fost recent reinterpretat de acelaşi egiptolog belgian C. Obsomer şi tradus după cum urmează: „…Executat în anul al 3-lea al Maiestăţii Sale Horus Sekhem-Taui (=*Sesostris al II-lea), corespunzând cu < ceea ce fusese făcut în > anul al 35-lea sub Maiestatea Sa Horus Heqen-em-Maat(=Amenemhat al II-lea)“. Astfel, Obsomer a respins presupusa coregenţă dintre cei doi faraoni.

Sursele de care dispunem prezintă diferit durata domniei faraonului. Dacă luăm în considerare textele egiptene antice atunci Amenemhat al II-lea ar fi domnit 35 de ani, aşa cum rezultă din inscripţia rupestră a demnitarului Hepu ceea ce este destul de apropiat de anul 38 conferit suveranului de către Manethon. Canonul Regal din Torino nu este de mare folos datorită caracterului lui fragmentar. Pe baza ultimei traduceri a textului, efectuată de către egiptologul german J. von Beckerath, Amenemhat al II-lea ar fi domnit 30 + x ani.

Dacă ar fi să ţinem cont de observaţiile lui C. Vandersleyen, întreaga domnie a lui Amenemhat al II-lea s-ar caracteriza printr-un şir neîntrerupt de incertitudini. Desigur, unele date sunt interpretabile, dar analiza lor permite totuşi reconstituirea unei domnii semnificative.

Părerile egiptologilor în legătură cu existenţa unor portrete ale faraonului sunt împărţite. Unii afirmă faptul că nu ne-a parvenit nici o imagine a regelui, iar alţii i-au atribuit câteva statui. Cert este că ele au fost exe cutate la vremea lor, mărturie fiind textul inscripţiei demnitarului Sahathor, cel care menţionează confecţionarea a cinsprezece statui de piatră dură în beneficiul templului funerar al faraonului. Analele lui Amenemhat al II-lea precizează că a fost donată o statuie a sa, împreună cu alte obiecte, în beneficiul cultului funerar al lui *Sesostris I.

Nu sunt lipsite de interes nici cele douzecişiopt de stele funerare ale unor demnitari ale căror texte cuprind formula de ofrandă clasică a Regatului Mijlociu. Aceste obiecte, precum şi nenumăratele morminte particulare sunt dovezi ale influenţei înalţilor funcţionari în viaţa de toate zilele în Egiptul condus de către Amenemhat al II-lea. Sarenput al II-lea era posesorul unui mormânt la Assuan, dar şi al unei capele în templul guvernatorului local Heqaib de la Elephantine.

La Assiut cel mai impunător mormânt aparţinea demnitarului Hapidjefa . Se cunosc cel puţin patru viziri care au activat sub domnia lui Amenemhat al II-lea: Mentuhotep, Sesostris (cei care îşi încep cariera încă în timpul domniei lui *Sesostris I), Siesi şi Ameni. La Beni Hassan pereţii capelei mormântului nr. 3 aparţinând „guvernatorului ţărilor deşertului estic“ Khnumhotep al II-lea, păstrează cel mai lung text autobiografic al Regatului Mijlociu (222 de rânduri verticale).

Rândurile 13-24 ale inscripţiei se referă la relaţia dintre Amenmhat al II-lea şi demnitar. Probabil, prin intermediul unui decret regal, suveranul i-a delimitat teritoriul aflat sub controlul său, precizând şi ce porţiune a Nilului putea fi utilizată pentru irigaţie. Pe baza aceluiaşi text se poate deduce că Amenemhat al II-lea şi-a sărbătorit şi jubileul sed.

Activitatea edilitară, pe lângă aşa- numita „Piramidă Albă“ de la Dahshur (v. mai jos), se reduce la câteva construcţii efectuate în interiorul unor temple existente în diferite aşezări ale Egiptului cum ar fi: Memphis, Tell el-Yehudiyeh, Hermopolis, Elephantine etc.

Înainte de a deveni conducătorul Egiptului, în calitate de prinţ moştenitor, Amenemhat l-a însoţit pe nomarhul din Beni Hassan în Nubia cu scopul de a aduce aur. Există o serie de documente care certifică o politică externă activă a faraonului, chiar dacă participarea efectivă a sa la unele campanii cu un caracter comercial sau militar nu se poate dovedi. Totuşi, aceste acţiuni au fost întreprinse în numele lui Amenemhat al IIlea.

În conformitate cu textul unei stele descoperită la Wadi Gasus, în anul al 28-lea al domniei faraonului Amenemhat al II-lea un înalt demnitar a condus o expediţie în Punt. În anii al 2-lea, al 11-lea şi al 24-lea au fost trimise expediţii în Sinai cu scopul de a exploata carierele de piatră semipreţioasă. Inscripţia demnitarului Sahathor certifică prezenţa egiptenilor în Nubia. De altfel, inscripţia rupestră a lui Hepu aminteşte de inspectarea fortăreţelor din Wawat.

Cel mai important document al domnie lui Amenemhat al II-lea este cunoscut sub denumirea de „Anale“ regale. Textul acestuia s-a păstrat pe un bloc de piatră care reprezenta piedestalul unui colos al lui *Ramses al II-lea, ridicat în apropierea templului zeului Ptah din Memphis.

Documentul, care conţine în starea ei actuală patrucezişiuna de coloane, este fragmentar datorită faptului că s-au păstrat numai părţile de jos ale coloanelor. Fragmentul prezintă informaţii despre sfârşitul unui an de domnie şi începutul unui următor, în ambele cazuri fără a fi precizate.

Rândurile x+1 – x+7 menţionează prezentarea unor ofrande destinate cultului faraonului *Sesostris I. Urmează apoi o afirmaţie laconică, în rândul x+7, „trimiterea unei armate spre Khenti-she …“(= coasta Libanului), iar în coloana următoare se poate citi: „trimiterea unei armate împreună cu şeful trupelor de elită şi <comandantul> armatei cu scopul de a devasta <ţara> Iewa din Setjet (= zona vestică a Asiei). Nu lipsesc nici informaţii în legătură cu prezentarea unor ofrande zeului războiului Monthu şi despre sosirea unor nubieni şi a unor asiatici cu plata tributului (rândurile x+11 – x +13).

Din nou se menţionează prezentarea unor ofrande în beneficiul cultului mortuar al regelui *Sesostris, după care se precizează: „Venirea …imploratorilor din Tempau…<Sosirea> trupelor trimise să distrugă <oraşele> din Ieway (= probabil Alse) şi Iasy (= probabil Alashiya / Cipru/)…“. Cu această ocazie se menţionează aducerea prizonierilor din cele două ţări, 1.554 de asiatici, dar şi a armelor acestora. În rândul x + 19 se menţionează „<Reîntoarcerea> armatei trimise în Khentishe, în 10 vase…“ şi cantităţile mari de pradă de război.

Interesante sunt şi acele pasaje ale textului care amintesc recompensarea acelor militari care au luat parte la expediţii.

Textul în sine, chiar dacă prezintă numai evenimentele a doi ani de domnie, este o mărturie a unui stat bine organizat, puternic din punct de vedere militar din vremea domniei lui Amenhemhat al II-lea.

Celebru este şi aşa-numitul „Tezaur de la Tod“, localitate în a cărui templu au fost găsite patru lădiţe de cupru de tip egiptean, dintre care două poartă cartuşele faraonului. Lădiţele conţin obiecte din metale preţioase şi pietre semipreţioase, cilindrii mesopotamieni de pe vreme dinastiei a III-a din Ur, dar şi unele piese de factură egeeană.

Acest tezaur descoperit pe teritoriul egiptean, dar şi prezenţa unui sfinx al fiicei faraonului (Ita) în oraşul sirian Qatna, sunt mărturii ale unor intense schimburi comerciale între Egipt şi Siria, iar prin intermediul acestuia cu „Mesopotamia“.

Complexul funerar al lui Amenemhat al II-lea se află în localitatea Dahshur. Piramida, actualmente destul de deteriorată, a fost cercetată de către egiptologul francez J. de Morgan între 1894-1895. La vremea respectivă a fost localizat şi sarcofagul regelui în partea vestică a camerei mortuare. Din păcate locul de veci al lui Amenemhat al II-lea a fost jefuit încă din Antichitate.

Din templul funerar (= templul de sus), deşi se află în ruine, s-au păstrat câteva blocuri de piatră care poartă inscripţii cu numele suveranului. Templul de jos n-a fost localizat, dar trebuia să existe atâta vreme cât un drum de acces lung de aproximativ 800 m conduce spre templul funerar. La vest de piramidă se află mormintele fiicelor şi a unei regine a lui Amenemhat al II-lea.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor