Eucaliptul gigantic

Eucaliptul gigantic

O „antenă” vegetală de 150 m nu-i de dispreţuit. Ea întrece de peste două ori înălţimea celui mai înalt molid din Europa, descoperit în 1945 pe Valea Harţagului din judeţul Buzău, şi stă la acelaşi nivel cu vârful piramidei lui Keops (146 m).

Ca să-i atingem creştetul ne-ar trebui o scară cu 900 de trepte sau 130 de copii de 4-5 ani aşezaţi unul pe umerii celuilalt.

Această „antenă” nu-i altceva decât euca-lipiul (Emalyptus anxygdalina), mândria continentului australian.

După trestia de bambus, el are cea mai rapidă creştere. Anual se lungeşte cu circa 3 m. Şi acest Păsârilă-Lăţi-Lungilă al plantelor nu conteneşte să se înalţe timp de 70-80 de ani, după care se va dezvolta numai în grosime.

Lăcomia de apă a eucaliptului este proverbială. Deşi are frunze puţine, totuşi transpiră foarte mult. De aceea, el trebuie să pompeze neîncetat apa din jurul rădăcinilor sale foarte ramificate. Or, tocmai această sete, demnă de eroul cel prea sugător al poveştii lui Creangă, îl face deosebit de folositor omului.

Fiind cultivat în locurile mlăştinoase, el le seacă, făcând să dispară ţânţarii, cărăuşi ai malariei. Pe de altă parte, datorită evaporării substanţelor sale uleioase şi aromatice, el îmbălsămează şi curăţă aerul din regiune. Iată de ce eucalipţii se bucură de faima unor copaci anli-malarici, care înlătură aerul stricat (mal aria în limba italiană).

Din trunchiul său drept şi rezistent la putrezire şi foc, se fac cele mai trainice calarge, din lemnul său fin şi dur – aşa-zisul lemn de janah – se confecţionează mobilă superioară, iar uleiurile saie servesc la fabricarea bomboanelor de eucalipt.

Sursa: Enciclopedia curioitatilor din natura, Tudor Opris