Plante luminoase
Plante luminoase
Pătrunzând într-o noapte de vară în adâncul unei păduri, vom zări pâlpâind nişte luminiţe palide ca de opaiţ, aninate de buştenii putrezi sau aprinzându-se ca un vâpăiş de raze, deasupra frunzişului mort.
Aceste luminiţe misterioase stârneau odinioară fantezia oamenilor simpli care le puneau în legătură cu unele comori ascunse în păduri. Şi nu rareori, la rădăcinile copacilor se întâlneau zeci de gropi, rodul strădaniilor zadarnice ale superstiţioşilor dornici de îmbogăţire.
Focurile de „comori” ţâşnite din copaci nu sunt altceva decât radiaţiile luminoase emanate de nişte ciuperci, rude cu ghebele sau iasca.
Cea mai cunoscută, întâlnită şi în ţara noastră, este gheba de copac (Armillaria mellea), o mică ciupercă cu pălărie la care partea luminoasă o formează cordoanele ramificate ale miceliului (rizomorfele), dezvoltate între scoarţă şi lemnul copacului putred. La alte ciuperci, care cresc mai ales în regiunile calde, lumina poate fi produsă şi de pălărie.
Impresionantă este şi lumina ce vine de Jos. Parcă sub vatra de frunze uscate a Pădurilor de mesteacăn ori stejar mocneşte un foc dulce şi statornic.
Dând la o parte pojghiţa frunzişului, vom descoperi izvorul acestei lumini în stratul groscior şi presat de sub crustă, împănat cu nişte pete alb-galbene. Aceste pete fosforescente sunt hifele unei ciuperci puţin studiate.
Dacă vom lua cu noi o bucată de lemn şi o vom pune sub un clopot de sticlă, peste câteva nopţi vom avea o veioză naturală care va răspândi în obscuritatea camerei o lumină potolită şi mângâietoare.
Poeţii au cântat totdeauna rouă, modesta picătură de apă căreia razele solare, străbătând-o, îi dau sclipiri de diamant.
Rouă diamantină se schimbă într-un smarald tot atât de strălucitor când se aşează pe frunzuliţele unor muşchi foarte răspândiţi din genul Mnium.
Frunzuliţele, prin desimea lor, reţin numeroase picături de rouă. Lumina soarelui trece prin marginile frunzelor, suferă o reflecţie totală prin picături şi iese în exterior după ce a mai trecut o dată prin frunze. Transparentele paravane îmbracă muşchiul într-o poetică diademă.
Vestitul muşchi luminos din peşterile de la Fichtelgebirge (Bavaria), Schistoslega osmundacea, descoperit în câteva locuri şi în ţara noastră (tinovul de la Poiana Stampei, Munţii Vrancei etc), e şi mai interesant. Protonema, firişorul subţire ieşit din spor, mai durabil ca la alte neamuri de muşchi, îşi semnalează prezenţa de la distanţă.
Nu roua creează iluzia nestematelor, ci propriile ei celule a căror membrană, îngroşată, ca o lupă, concentrează lumina cât de slabă şi o reflectă asupra grăunţelor de clorofilă care la rândul lor o răsfrâng în jur, asemenea sclipirilor unui colier de smaralde.
Primăvara sevele izbucnesc mai puternic în copaci. Dacă am avea o ureche extrem de sensibilă, am percepe şuşotul lor muzical prin ţevile de orgă ale corpului vegetal. Puţini însă ştiu că acest „sânge” al plantei emite lumină.
Să tăiem câteva fragmente din frunzele şi scoarţa castanului sălbatic (Aesculus hippocastanum) sau mojdreanului (Fraxinus onnts) şi să le introducem într-un pahar cu apă. Vom vedea că seva plantei amestecată cu apă va începe să radieze lumină.
Fenomenul nu e încă bine lămurit în ştiinţă. Se pare că pigmenţii galbeni, care absorb cu scop protector razele ultraviolete, reţin aceste radiaţii din fasciculul luminos. În sevă se găsesc dizolvate diferite minerale conţinând calciu, sodiu, fosfor, fior etc.
Sub acţiunea ultravioletelor reţinute de pigmenţii galbeni (flavonc) se produc tulburări temporare în echilibrul electrostatic al reţelelor lor cristaline, în urma cărora lumina invizibilă de unde scurte se transformă în lumină reflectată, vizibilă, de raze lungi. Această transformare de lumină se numeşte fhiomscenfă.
În lipsa fluorinei cu care demonstrăm în laborator acest interesant fenomen optic, putem folosi în timpul primăverii plantele mai sus amintite.
Sursa: Enciclopedia curioitatilor din natura, Tudor Opris
