Plantele ceasornic
Plantele ceasornic
Acum două-trei veacuri erau la modă ceasurile florale, tot aşa ca şi limbajul florilor, adică exprimarea unui gând sau a unui sentiment prin intermediul unei anumite flori care în codul simbolic al îndrăgostiţilor avea o semnificaţie precisă.
Un buchet de violete comunica sentimente sincere şi discrete. Crinul vorbea de o dragoste pură şi mândră, iar un buchet sângeriu de trandafiri sau garoafe declara o dragoste înflăcărată.
Dacă naivele convenţii florale erau rodul mentalităţii din acea epocă şi nu aveau nimic de a face cu ştiinţa, cu totul altfel stăteau lucrurile cu orologiile florale.
Măreaţa operă de inventariere a lumii vii, făcută de Karl Linne, a deschis gustul cercetării ştiinţifice şi a dezvoltat pasiunea pentru sistematizarea cunoştinţelor despre natură.
Un astfel de ceasornic vegetal în care cadranul era marcat cu diferite plante, iar vestirea orelor o dădeau închiderea şi deschiderea florilor, exprima o biruinţă a minţii omeneşti, o sinteză mecanicistă, ce e drept, a cunoaşterii vieţii intime a plantelor.
In marile grădini botanice europene ale vremii (Upsala, Paris, Londra), adevărate puncte de atracţie erau astfel de orologii originale. Construirea ceasurilor vegetale i-a pasionat pe marii botanişti ai timpului: Linne, Jussieu şi De Candotle.
Curioşii puteau să afle ora din zi sau din seară, urmărind care din flori avea corola închisă ori deschisă. Cu oarecare aproximaţic, orele arătate de plante corespundeau orelor indicate de mecanisme. La mijloc nu era o scamatorie.
Acest ceasornic era întocmit după o minuţioasă observare a lumii vegetale. Florile unui număr destul de mare de plante prezintă mişcări de închidere sau deschidere a corolei, determinate de variaţia intensităţii luminii.
Fotonastiile se produc la anumite ore fixe, dependente de longitudine, latitudine, de climă şi regiune. Deci nu poate fi vorba de un ceas floral universal, ci numai de ceasuri locale. Cunoscând orele locale putem întocmi un orar cel puţin la fel de precis ca şi al botanişlilor de acum două secole.
Sub raportul preferinţei pentru o parte sau alta a zilei, putem împărţi florile în trei mari categorii: flori matinale, care înfloresc dis-de-dimineaţă, flori de amiază, amatoare de ore toride, şi flori vesperale, care îşi încep activitatea o dată cu amurgul.
Din prima categorie lac parte florile de dovleac, macul, zorele (Ipomoea caemlea) care se trezesc la ora 5 dimineaţa, susaiul, păpădia şi cicoarea, care se deschid la 6, podbealul, luceafărul şi vulturica la 7 şi calea-calului la ora 8 dimineaţa. Majoritatea plantelor matinale îşi închid corola între orele 12-14 deoarece îşi feresc gingaşele organe de înmulţire de insolaţia prea puternică ce le-ar veşteji.
Din a doua categorie cităm măcrişul de-iarbă-cu-flori-galbene, veronica, care indică ora 10, şi luţa, „doamna de la ora unsprezece” a francezilor, plante heliofile care îşi deschid corola spre prânz, preferând razele fierbinţi ce usucă repede săculeţii staminelor, asigurând, autopolenizarea.
Plantele vesperale îşi deschid la meridianul nostru corolele în următoarea ordine: la ora 18, laurul-porcesc, la ora 19, ospăţelul de noapte, iar la ora 20, regina nopţii. Orele târzii de deschidere a florilor sunt în legătură cu adaptarea la oaspeţii nocturni (nişte fluturi cu trompa lungă), care le ajută la polenizare.
Un astfel de ceasornic vegetal este, aşadar, o grădină botanică în miniatură. În circumferinţa cadranului său îşi dau întâlnire plante din familii şi locuri diferite.
Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris
