Efectele muzicii asupra plantelor
Efectele muzicii asupra plantelor
În timpul primului război mondial şi după aceea, cunoscutul biolog indian J. D. Bose a consacrat mulţi ani de cercetare efectului muzicii asupra plantelor, ajungând, după nenumărate experienţe cu aparate fine şi complicate, imaginate de el, aşa-numitele crescografe, la concluzia că unele plante se dovedesc sensibile la muzică, reacţionând în mod vizibil la micile concerte ce le dădea acestora în laboratorul său.
Lucrările savantului indian au făcut vâlvă un timp, apoi au fost date uitării.
Abia în 1953, după 20 de ani de tăcere, aceste lucrări au fost reluate de un colectiv de cercetători indieni în frunte cu Sing şi Ponniah. Aceştia au experimentat efectele muzicii asupra plantelor cu ajutorul unei specii acvatice, Hydrilla verticillata, rudă bună cu ciuma-apei (Eloded) şi cu sârmuliţa (Vallisneria), care populează bălţile noastre.
Hydriiia are avantajul că frunzele sale prezintă celule transparente, ceea ce a permis cercetătorilor efectuarea unor experienţe simple dar convingătoare. Au aşezat la microscop o frunză care a rămas legată de plantă.
Datorită transparenţei peretelui celular, s-a putut urmări cu uşurinţă deplasarea grăunciorilor de clorofilă. Sing şi Ponniah, oferind zilnic plantelor un concert matinal de 25 minute, au avut surpriza să vadă că sub acţiunea muzicii se produce o accelerare a mişcărilor din protoplasma celulei, care încetează doar după terminarea audiţiei.
Aceleaşi experienţe au fost repetate cu vestita senzitivă Mimosa pudica, deosebit de sensibilă la atingeri. Programul muzical oferit plantelor a format obiectul unor vii dezbateri. Până la urmă a fost ales un vechi cântec indian „Mayamalvagola Ragă”, caracterizat printr-o gingaşă melodicitate, iar ca instrument de interpretare, vioara.
Audiţiile s-au repetat în fiecare dimineaţă între orele 6 şi 7, circa 25 de minute. După un oarecare timp s-a constatat un fenomen surprinzător: plantele „tratate” muzical au crescut cu circa 50% mai mult faţă de plantele-martor, prezentând un frunziş mai des şi organe mai viguroase.
Aceeaşi experienţă au extins-o apoi şi asupra altor plante ca Desmodium, linpatiens, Tagetes şi altele, obţinându-se rezultate asemănătoare. Ce se petrece în plante nu este încă bine clarificat.
Dar nu încape îndoială că vibraţiile sonore melodioase între anumite limite de frecvenţă şi intensitate produc excitaţii în protoplasma, în urma cărora sporeşte simţitor activitatea asimilatoare a cloroplaştilor (grăunţii de clorofilă) şi, în general, întregul metabolism al plantei.
Savanţii indieni care şi-au prezentat lucrările la Congresul internaţional de botanică din 1962 îşi continuă cercetările pe terenuri experimentale largi, comunicând zece ani mai târziu rezultate spectaculoase, care au dus la sporirea producţiei de masă verde cu circa 20-30%.
Experienţele lor au fost extinse în S.U.A., Rusia, Germania. Cercetătorii ruşi Puşkin şi Siniuhin au obţinut rezultate similare, iar cercetătoarea americană Dorothy Reffalck, care a supus, între anii 1972-1974, loturi diferite de plante la muzică clasică şi rock, a constatat influenţa net favorabilă exercitată asupra lor de creaţiile lui Haydn, Bach, Beethoven, Brahms. Schubert.
Plantele erau chiar înclinate spre difuzor, în postura unui ascultător vrăjit de audiţie, în timp ce plantele supuse la jazz sau mai ales la rock se depărtau în direcţie contrară, ca şi cum ar fi suferit din cauza unei asemenea muzici.
Cu ajutorul unui sonofiziograf (aparat care înregistrează reacţiile fiziologice produse de sunete), cercetători din Germania au demonstrat că muzica modernă, zgomotoasă din cauza instrumentelor electrice şi, deci, cu un indice decibelic ridicat, produce o oprire a dezvoltarii.
N-ar fi de mirare ca peste câţiva ani, în măsura în care se va verifica în practică eficienţa metodei, să trecem la radioficarea ogoarelor, transmiţându-le în fiecare dimineaţă de primăvară şi vară un concert de muzică stimulatoare de creştere.
Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris
