Plantele putreziciunilor
Plantele putreziciunilor
Dacă plantele parazite trăiesc pe socoteala fiinţelor vii, cele saprofite îşi procură substanţele nutritive din cadavrele plantelor şi animalelor (sapros însemnează în greceşte putreziciune). Saprofnele, extrem de numeroase, se recrutează mai ales din rândul mixomicetelor, bacteriilor şi ciupercilor invizibile şi vizibile (cu pălărie).
Acestea absorb substanţele organice din mediul înconjurător, în cazul în care acestea sunt dizolvate în apă, ele le absorb sub formă de soluţii. În cazul în care ele sunt insolubile în apă, unele saprofite, cum ar fi mixomicetele, le înglobează cu ajutorul pseudopodelor în protoplasma lor, unde are loc digestia, adică solubilizarea acestor substanţe cu ajutorul enzimelor.
Din cauza numărului mare de saprofite, mai ales de bacterii şi ciuperci din soluri şi din ape, substanţele organice din cadavrele plantelor şi animalelor sunt consumate destul de repede şi reintră în circuitul materiei.
Chiar şi substanţele organice relativ rezistente la acţiunea agenţilor chimici, cum sunt celuloza, lignina, răşinile, cauciucul de la plante şi dinţii, oasele, părul, unghiile, copitele şi chitina animalelor sunt consumate de diferite microorganisme.
Variate procese de fermentaţie şi putrezire din natură ca şi numeroase ramuri ale industriei alimentare (cum ar fi industria produselor de lapte sau a berii) se bazează pe activitatea microorganismelor saprofite.
Cormofitele saprofite sunt destul de puţine şi aparţin aproape în exclusivitate familiei orchidaceelor. Cele mai multe dintre ele trăiesc în păduri, unde există un sol bogat în humus şi substanţe organice şi, în acelaşi timp, foarte umed.
Printre acestea amintim în primul rând burzişorul (Corallorhiza innata) a cărui rădăcină este asemănătoare unui coral galben şi ramificat, din care porneşte o delicată tulpină ce poartă în vârf câteva floricele alb-gălbui cu puncte purpurii.
La cuibuşor (Neottia nidus avis) ai impresia că te găseşti în faţa unui cuib de pasăre, cu fire lungi şi încâlcite, din mijlocul căruia se înalţă o tulpină puternică şi curioasă, cu un mănunchi bogat de flori galbene, cu buza de jos prelungă şi împărţită în două.
Tot un fel de cuib are şi sugătoarea (Monotropa hypopitis) în pământ. Numai că tulpina ei e mai scundă, mai grasă şi încovoiată ca o cârjă din locul unde apar florile foarte mărunte şi deosebite de cele ale orchidaceelor.
Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris
Sursa foto: turismmaramures.ro
