Începuturile cârcelului (Efedra)

Începuturile cârcelului (Efedra)

Cu 50 de milioane de ani în urmă a apărut un nou ordin vegetal, acela al Gnetalelor. El oferă oamenilor de ştiinţă dovada concretă a etapei de trecere de la gimnosperme – plante la care seminţele nu sunt acoperite în fruct – la angiosperme, unde fructul înveleşte sămânţa.

In zona temperată, strămoşul încă în viaţă al angiospermelor, apărute şi răspândite cu vigoare în ultima perioadă geologică este cârcelul (Ephedra distachyă), un semiarboraş dioic, cu flori femeieşti şi bărbăteşti separate pe acelaşi exemplar, cu trunchi ramificat, noduros şi câteodată târâtor, cu tulpini uscăţive ca nişte beţişoare.

Frunzele lui sunt doar nişte solzişori uniţi doi câte doi ca un tub. Din florile femeieşti apar la sfârşitul verii nişte bobite roşii. Nimeni n-ar bănui că aceste mici tufe sunt rude cu bradul şi în acelaşi timp strămoşii unor plante mai evoluate decât coniferele.

Florile bărbăteşti şi femeieşti, cu im început de înveliş, şi structura vaselor trunchiului constituie caractere de superioritate faţă de neamurile bradului şi o treaptă de trecere spre angiosperme.

Cârcelul e o plantă interesantă nu numai pentru vechimea şi rolul ei de verigă în sistematica vegetală, dar şi pentru preţiosul ajutor pe care îl dă cercetătorilor în stabilirea limitelor paleogeografice dintre uscat şi ape. Şi pentru frământata hegiră a pământului românesc, ea constituie un document preţios, care dezvăluie o pagină din străvechea încleştare dintre mări şi uscat.

Cârcelul preferă litoralul marin, putând fi întâlnit, rar, ce e drept, însă sigur pe lângă falezele nisipoase şi pe dune. Cu atât mai surprinzătoare deci ne apare prezenţa lui în Câmpia Transilvaniei, prin părţile Sebeşului, Turdei şi ale Bihorului, la sute de kilometri de litoralul însorit.

„Misterul” acestei ciudate arii de răspândire a fost dezlegat. Atunci când oamenii de ştiinţă au întocmit cu precizie harta înfăţişării din trecut a pământului românesc, s-a putut constata că Ephedra din Transilvania marchează braţul mării străvechi care pătrunsese în arcul carpatic şi se scursese apoi, treptat, cam prin Valea Mureşului de astăzi.

După izbânda deplină a uscatului, ea a rămas pe vechiul litoral al mării panonice, în câteva staţiuni care au conservat mediul său de viaţă.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris