Rolul plantelor in arhitectura
Rolul plantelor in arhitectura
Sub diferite forme, constient sau nu, omul a apelat la ajutorul naturii. Asezand in pozitie verticala prima piatra – menhirul – oamenii preistorici au confirmat logica stabilitatii arborelui, care a inspirat ulterior forma si pozitia coloanelor, templelor egiptene, grecesti si mai apoi structura spatiala a catedralelor gotice.
Folosirea plantelor ca model analogic pentru constructori, utilizarea creatoare in arhitectura a structurilor si principiilor ce stau la baza organismelor vegetale au gasit inca din antichitate initiatori si aparatori ca Eschil, Democrit, Lucretiu, Vitruviu.
In evul mediu ideea este preluata de Leonardo da Vinci, Alberto, Palladio, Perrault, iar la inceputul secolului al XIX-lea de arhitectul rus F. Karjovin.
Continuand imprastiatele cercetari si incercari bionice din prima jumatate a secolului al XIX-lea, arhitectul spaniol Antonio Gaudi si inginerul rus, pasionat de biologie, Vladimir Razdovski au incercat sa revolutioneze arhitectura, pornind de la plante.
Dupa Gaudi, arhitectura trebuie sa se ridice de la sol spre soare dupa modelul arborilor, inspirandu-se din formele create de natura. Coloanele caselor pe care le construia semanau cu niste palmieri de piatra ale caror frunze se terminau in bolti.
El ridica biserici si catedrale cu turnuri inclinate, asemenea copacilor indoiti de vant sau reproducand stiuleti de porumb cu forme gigantice. Aceste bioforme care tind spre reproducerea naturalista a formelor vegetale in piatra sau caramida se intalnesc in celebrele sale constructii: palatul Guell sau biserica Sagrada Familia.
Vladimir Razdovski si-a propus sa trateze plantele ca pe niste grinzi. Le-a incercat rezistenta la flexiune si la torsiune, le-a testat tulpinile si frunzele, construind dispozitive ingenioase pentru a supune plantele la diferite eforturi.
In lucrarea sa Arhitectura plantelor el face o paralela intre principiile botanicii si cele ale rezistentei materialelor, unindu-le intr-un studiu general despre mecanica biologica.
Si unul si altul s-au izbit de rezistenta contemporanilor, au fost intampinati de coruri de proteste.
Totusi, ideile lor au inceput sa fie luate in seama mai ales dupa 1950, cand arhitectura urbanistica a cunoscut o revolutionare, prin adoptarea unor solutii bionice indraznete.
Astfel, structurarea spatiului, un mijloc indispensabil de existenta si dezvoltare a plantelor, a fost recent preluata de arhitecti sub forma principiului numit „lada in lada” sau „spatiu in spatiu”. In acest mod, sub conducerea arhitectului F. Oho a fost proiectata Academia de Medicina din Ulm si s-a realizat proiectul „oraselor de sub cupola” dincolo de Cercul Polar sau din zonele pustiurilor fierbinti.
Amintim, de asemenea, scoala marelui arhitect francez Le Corbusier. Ea a creat un simbol care sta la baza multor constructii moderne raspandite in multe colturi ale lumii: copacul si soarele.
Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris
