Racul care a maniat papalitatea

Racul care a maniat papalitatea

Ciripedele sunt niste racusori de mare stravechi, care isi trag numele de la prelungirile picioarelor in forma de ciri. Acoperite de o carapace formata din mai multe placi calcaroase, ele stau fixate pe un suport (stanci, soici, carapace de crabi, pontoane, fundul corabiilor) printr-un peduncul.

Dintre ciripezii fara piciorus, cunoscute sunt bubulitele-de-mare (Balanus), care se prind de cochiliile scoicilor si melcilor. Casutele lor asezate una langa alta par niste faguri calcarosi.

Dintre ciripedele pedunculate, asa-zisele ratuste de mare sau scoici ratuste (Anatife), care stau de obicei fixate pe lemne carate de ape, au inspirat, datorita ciudatei lor forme, una din cele mai vestite si amuzante superstitii din evul mediu, legata de conceptia de larga circulatie pe atunci, a generatiei spontanee.

Numirea lor de scoici ratuste se trage dintr-o veche credinta anglo-saxona ce pretinde ca aceste animale ar reprezenta stadiile tinere, crescute din lemn, ale gastelor Bernikel.

Cel mai vechi document in aceasta privinta este Topographia Hibernica a lui Giraldus Cambrensis, din a doua jumatate a secolului al XII-lea. Pornind de la aceasta legenda, naturalistul medieval a dedus originea vegetala a scoicilor-ratuste ca si a gastelor, ceea ce a convenit de minune episcopilor, popilor si calugarilor care au avut astfel dezlegarea autoritatii stiintifice de a consuma fara grija palmipede in timpul postului.

Atat de mult s-a intins aceasta credinta, atat de adanc s-a inradacinat acest obicei in lumea catolicismului, incat Papa Inocentiu al III-lea s-a vazut nevoit, in 1215, sa dea o bula papala de combatere a acestei erezii si de interzicere a consumului de gaste si de rate in timpul posturilor religioase.

Iata cum un racusor a reusit sa tulbure profund autoritatea celei mai temute institutii a evului mediu.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris